Ţările unde oamenii renunţă la maşină pentru tren. Secretul pe care CFR nu l-a aflat încă

×
Publicitate

În timp ce statul român își bate joc de căile ferate, iar trenurile circulă cu viteze rușinoase, țările din Vestul Europei investesc masiv în acest mijloc de transport.

Curate, silențioase și punctuale, trenurile sunt preferate de tot mai mulți europeni, în locul mașinilor personale. Echipa Știrilor ProTV a testat câteva trenuri din Europa, care leagă marile orașe de aeroporturi sau de localități mai mici.

Flughafen Wien, adică aeroportul din Viena, este bine legat de capitala Austriei. Ajungi cu taxiul, autobuzul şi, bineînţeles, cu trenul. Cel mai rapid tren face cei 20 de kilometri în 15 minute.

Şi nu doar viteza este spectaculoasă pe calea ferată din Austria. Curăţenia este exemplară. În momentul în care am aterizat, angajaţii spălau cu grijă panourile de pe peroane. În plus, "nașul" le ura amabil pasagerilor "călătorie plăcută", desigur, în engleză.

Apoi am urmărit uimiţi un tren care pleacă din gara cântând.

Secretul este că Guvernul investeşte continuu în trenurile OBB, compania naţională de căi ferate din Austria, milioane de euro, iar Viena, ca multe mari oraşe din Vestul Europei, este împânzită de trenuri urbane şi regio.

La Londra găsim aceeaşi legătură excelentă pe calea ferată între aeroport şi capitala Regatului Unit.

Trenul este ales de foarte mulţi britanici în special pentru navetă către oraşele mari, unde îşi găsesc mai uşor locuri de muncă.

Localităţile aflate la mai bine de 100 de kilometri de Londra sunt legate de capitală prin trenuri de tip regio, care în afara oraşelor circulă cu până la 200 de kilometri pe oră. Iar cele de mare viteză pot atinge şi 300 de kilometri pe oră.

Deşi circulă cu viteză destul de mare, trenurile din vestul europei, inclusiv din Marea Britanie sunt extrem de silenţioase. Acestea au chiar vagoane cu zone de liniște, unde călătorii nu au voie să vorbească la telefon sau să asculte muzică la volum mare. 

Întârzierile sunt foarte rare. Iar vagoanele sunt accesibile şi persoanelor cu probleme de locomoţie pentru că peroanele sunt construite la nivelul trenurilor. Cu ajutorul personalului feroviar care montează aceste table speciale, cei în scaune cu rotile urcă uşor în vagoane.

Desigur, căile ferate din Vest au şi probleme. În anumite momente ale zilei trenurile sunt aglomerate, iar preţul biletelor este piperat. Un drum de 60 de kilometri costă în Marea Britanie 120 de lei.

Elena Magrini, expert Centre for Cities: "Probabil că provocarea este să rezolve problema aglomerării. Mulţi oameni, milioane de oameni vin la muncă la Londra, în fiecare zi, din apropiere sau din oraşele din jurul Londrei. Nu sunt ieftine, dar ar putea fi şi mai rău."

Între timp, în România, preţul unui bilet cu trenul este de 6 ori mai mic, însă trenurile au o viteză medie de 45 de kilometri pe oră - cât aveau şi acum o sută de ani. În plus, sunt foarte aglomerate şi murdare.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un tânăr a torturat și ucis un preot de 91 de ani cu o cruce. De ce a căutat să se răzbune

Un tânăr din Franța a fost arestat după ce a ucis un preot catolic de 91 de ani cu ajutorul unei cruci, ca răzbunare după ce acesta l-ar fi abuzat sexual în trecut, relatează Daily Mail.

Metoda prin care un român a încercat să ajungă milionar cu un camion de salată verde

Captură impresionantă de droguri a poliţiştilor francezi, în camionul unui român.

Momentul în care asfaltul "explodează" sub roțile unei mașini aflate în mers. VIDEO

Imagini spectaculoase au fost surprinse de camerele de supraveghere într-un orășel din apropiere de Napoli. 

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.