Țările în care pandemia pare de neoprit. Până şi Papei Francisc i-a fost teamă

×
Publicitate

Anglia va interzice adunările la care participă mai mult de 6 persoane. Este măsura pe care guvernul o ia la nivel naţional după ce, în ultima săptămână, a crescut constant numărul de îmbolnăviri.

În Regatul Unit, bilanţul zilnic se apropie de 2.500. La rândul său, Cehia a depăşit pragul de 1.000 de teste pozitive, în 24 de ore. Iar purtarea măştii a devenit din nou, obligatorie.

„Trebuie ca guvernul să acţioneze", a spus premierul britanic, după creşterea numărului de cazuri de coronavirus. Astfel, Boris Johnson a anunţat cea mai importantă ofensivă împotriva Covid-19, în Anglia, de la relaxarea măsurilor de izolare. De luni, numărul persoanelor care au voie să se adune la un loc va fi redus de la 30 la 6. Fac excepţie de la această "bulă restrânsă de socializare": familiile numeroase sau adunările care au legătură cu munca sau educaţia. Limita va fi aplicată în întreaga Anglie, atât în spaţii interioare cât şi în exterior, indiferent de vârstă.

Matt Hancock, secretarul de stat pe sănătate: „Respectarea acestor reguli este absolut vitală, pentru că, din păcate, am asistat la creşterea numărului cazurilor de infectare, în ultimele zile”.

Orice grup mai mare de şase persoane riscă amenzi de 100 de lire, sau chiar să fie dispersat cu forţa de poliţie.

 

Experții pledează pentru măsuri individualizate în Anglia

 

Această măsură la nivel naţional urmează unor restricţii impuse local, în focare de coronavirus. De exemplu, la Bolton, un oraş din zona metropolitană a Manchesterului, restaurantele servesc clienţii doar pentru acasă, şi oricum trebuie să închidă la ora 22.

Matt Hancock: „Unde avem creşteri mari, ca în Bolton, vom acţiona imediat”.

Restricţii de deplasre sunt şi în Leeds, al treilea oraş ca mărime din Anglia.

Iar în Ţara Galilor, un orăşel este aproape în carantină - nimeni nu are voie să intre sau să iasă fără o justificare serioasă.

Premierul britanic a lansat şi o nouă campanie publicitară la nivel naţional, care atrage atenţia asupra măsurilor de igienă şi asupra gesturilor barieră pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Dar unii experţi susţin că impunerea acestor noi restricţii putea fi evitată...

Dr. Gabriel Scally: „Nu acesta este răspunsul complet. Trebuia făcut ceva în legătură cu eşecul sistemului de identificare a infectărilor şi urmărire a persoanelor de contact. Şi trebuie luate măsuri specifice pentru anumite locuri, unde sunt multe cazuri de infectare. Nu trebuie să avem aceleaşi gen de măsuri care să se aplice peste tot”.

În Cehia s-a reintrodus masca obligatorie

 

De la 800 de cazuri noi, la raportarea zilnică, vineri, Cehia a ajuns la 1.164. Din nou purtarea măştii este obligatorie în magazinele şi mall-urile din ţară.

„Fără îndoială mă simt mai în siguranţă acum decât înainte, când clienţii noştri nu purtau mască.
„Nu am nicio problemă să port masca, dacă se presupune că ajută la încetinirea răspândirii virusului”
spun doi dintre cehii întrebați de jurnaliști.

Ca măsură suplimentară, barurile, restaurantele şi cluburile din Cehia trebuie să se închidă la miezul nopţii.

Papa Francisc şi-a scos masca atunci când a sosit cu maşina în curtea Palatului apostolic, unde au fost reluate audienţele publice, după şase luni. Însă Sfântul Părinte a pledat pentru respectarea distanţării sociale. Scaunele au fost puse la distanţă, pentru un număr, totuşi, limitat. de credincioşi.

„Staţi cât mai răspândiţi, să nu ne înghesuim, fiecare să stea la locul lui, ca să putem evita infectarea” spunea Papa Francisc.

Un ajutor i-a turnat pe mâini dezinfectant, după ce papa i-a salutat pe credincioşi. Pontiful de 83 de ani, care nu mai are un plămân din tinereţe, nu se fereşte de băile de mulţime, dar acum este nevoit să păstreze distanţa.

Papa Francisc: „Sănătatea nu este doar un bun individual, ci şi un bun public. O societate sănătoasă este aceea care are grijă de sănătatea fiecăruia”.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Țara care ar putea „anula” Crăciunul din cauza pandemiei de coronavirus

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, a precizat că speră să nu fie nevoie ca Crăciunul „să se anuleze” din cauza pandemiei de coronavirus.

Testele pentru vaccinul împotriva Covid-19 care trebuia să ajungă și în România, oprite. Boala apărută "inexplicabil"

Testele de fază finală pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, care ar fi urmat să ajungă și în Romania, au fost oprite.

Un bărbat din Anglia a murit de coronavirus pe 30 ianuarie, cu trei zile înainte ca virusul să fie recunoscut oficial

Încă o dovadă a faptului că noul coronavirus ar fi apărut mult mai devreme de informarea Chinei către OMS vine din Marea Britanie.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.