Țara în care locuitorilor le-a fost interzis prin lege să se mai uite la ”imagini ale unor ființe vii”

62477309
IMAGO

O lege a fost promulgată în Afganistan în vederea ”promovării virtuţii şi prevenirii viciului ”în rândul populaţiei, în conformitate cu sharia (legea islamică), anunţă Ministerul taliban al Justiţiei, relatează AFP.

 

Această lege, care are 35 de articole, publicată în Jurnalul Ofiical la 31 iulie, stabileşte interdicţii cunoscute deja în ”emiratul islamic”, însă promulgarea acesteia joi ar putea permite o consolidare a controlului - deja strict - al populaţiei.

Ministerul a anunţat miercuri pe site că legea a fost aprobată de liderul suprem al talibanilor, emirul ”invizibil” Hibatullah Akhundzada, care domneşte în Afganistan prin decret din fieful său, în Kandahar (sud).

Puternicul Ministrer al Răspândirii Virtuţii şi Prevenţiei Viciului este însărcinat să aplice această lege. El controlează toate apectele vieţii - sociale şi private - în Afganistan şi aplică în mod ultrarigorist sharia.

Guvernul taliban a anunţat recent că vrea să crească rolul acestui minister care, potrivit ONU, creează o ”atmosferă de frică şi intimidare” în rândul afganilor.

Noua lege prevede că ”femeile trebuie să-şi acopere corpul în întregime în prezenţa unor bărbaţi care nu fac parte din familia lor”, dar şi faţa, ”de frica tentaţiei”.

Acest lucru implică purtarea unei măşti - ca cea împotriva covid-19 - în cazul în care ”femeile trebuie să iasă din casă în caz de necesitate”.

Legea le interzice șoferilor să pună muzică

Femeile nu trebuie să-şi facă auzită vocea în public - prin cântec sau poezie.

Legea interzice şoferilor să pună muzică, să transporte droguri, să transporte femei fără văl sau femei care sunt însoţite de bărbaţi care nu face parte din familia lor sau femei fără mahram - un însoţitor bărbat din familia lor.

Legea interzice adulterul, homosexualitatea, jocurile de noroc, luptele de animale, crearea sau vizionarea de imagini ale unor fiinţe vii pe computer sau telefon mobil.

Legea îi obligă pe bărbaţi să poarte barbă şi interzice bărbi prea scurte sau tunsori ”contrare shariei”.

”Prietenia” cu un ”necredincios” (nemusulman) este proscrisă, iar cele cinci rugăciuni zilnice sunt obligatorii.

În privinţa presei, legea prevede ca aceasta să nu publice ”conţinuturi ostile shariei şi religiei” sau care să-i ”umilească pe musulmani” şi nici ”care arată fiinţe vii”.

Textul prevede sancţiuni graduale cărora se expun cei care nu respectă legea, de la un avertisment verbal, la amendă, arest preventiv - de la o oră la trei zile - sau alte sancţiuni cerute de Ministrerul Răspândirii Virtuţii şi Prevenţiei Viciului. În caz de recidivă este sesizată justiţia.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62477306
Contraatacul Rusiei se mişcă încet în Kursk. Planurile care îl dau de gol pe Putin privind „noua normalitate”

Aproximativ 133.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele până acum din cauza ofensivei ucrainene din regiunea rusă Kursk, a declarat joi guvernatorul interimar al regiunii, în cadrul unei videoconferinţe cu preşedintele Vladimir Putin.

62475018
Patru pompieri cu arsuri grave în urma unui incendiu la periferia Romei

Patru salvatori au suferit arsuri grave într-un ”incendiu uriaş de vegetaţie” într-un câmp, în cartierul Torre Spaccata, situat la est de Roma, scrie presa italiană.

62477297
Tragedie aviatică în Thailanda. Nouă persoane au dispărut după ce un avion turistic s-a prăbușit în junglă

Autorităţile din Thailanda desfăşoară vineri căutări în junglă în încercarea de a-i găsi pe cei nouă pasageri ai unui avion turistic care s-a prăbuşit joi în estul ţării, însă nu sunt foarte optimiste, transmite AFP.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.