Țara în care Facebook va ascunde numărul de like-uri. Motivul deciziei

62074880
iStock

Cea mai mare reţea socială a trecut la fapte şi a început să testeze ascunderea numărului de like-uri al posturilor, pentru a vedea ce efect are asupra oamenilor şi cum se schimbă exprimarea acestora în cadrul reţelei.

După ce vreme de mai multe luni a testat formele şi mijloacele tehnice prin care ar fi mai bine să realizeze această modificare, Facebook a început testele propriu-zise direct în cadrul reţelei sociale.

Astfel, pentru început doar în Australia, Facebook nu mai afişează sub postări numărul de like-uri.

Utilizatorii pot vedea sub postări un text de genul “Lui X şi altor persoane le-a plăcut această postare”, X fiind aici unul din prieteni, potrivit News.ro

Un click pe acest text va deschide o fereastră, ca şi până acum, unde poate fi văzută lista cu toţi oamenii care au dat like. Aici, dacă ţine neapărat, utilizatorul poate număra manual, pentru a vedea câte like-uri a primit.

Ascunderea numărului de like-uri pe Facebook vine la puţin timp după ce un test similar a început să fie derulat şi pe Instagram. În acest caz, testul este limitat la nivelul Canadei.

Testarea ascunderii numărului de like-uri atât pe Instagram, cât şi pe Facebook, arată cât de serioasă este compania americană legat de acest aspect şi că, în funcţie şi de rezultatele testului, sunt şanse mari ca aceasta să devină o nouă normă.

Oficial, Facebook spune că face acest lucru pentru ca oamenii să se simtă mai bine fără presiunea succesului propriilor postări. Fără această presiune, compania americană speră ca utilizatorilor să le vină mai uşor să posteze şi, astfel, să crească numărul postărilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un oraș din Australia a fost invadat de albine. Explicația pentru acest fenomen

Mii de albine au invadat oraşul australian Adelaide. În căutarea unei viitoare case, "zburătoarele cu ac" au băgat spaima în oamenii ieşiţi la cumpărături.

Casa Albă a încercat să "închidă" arhivele convorbirii dintre Trump și Zelenski

Scandalul care îl are în centrul atenţiei pe Donald Trump se amplifica. Raportul agentului care a denunţat discuţia dintre preşedintele american şi cel ucrainean arată că apropiaţii lui Trump au încercat să blocheze încă de la început stenograma.

Motivul pentru care Coreea de Nord îl laudă pe Donald Trump. A fost evocat un nou summit

Coreea de Nord l-a lăudat vineri pe Donald Trump, atribuindu-i înţelepciune şi curaj preşedintelui american şi comparându-l favorabil cu alţi "politicieni de la Washington" care sunt "obsedaţi" de o denuclearizare nord-coreeană unilaterală, notează AFP.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.