Țara din Europa care a impus din nou restricții pentru români

62131009
StirilePROTV

Ministerul de Externe din Estonia a anunțat că românii care merg în această țară vor trebui să stea în izolare timp de două săptămâni, din cauza ratei mare de infectare din România.

Măsura este valabilă începând cu data de 22 iunie și a fost impusă pentru cetățeni care vin din șase state europene: Polonia, Suedia, România, Bulgaria, portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii.

Pe de altă parte, autoritățile de la Tallinn au anunțat că nu vor mai trebui să intre în autoizolare cetățenii și-au petrecut ultimele 14 zile în Austria, Spania, Olanda, Croația, Islanda, Irlanda, Italia, Grecia, Cipru, Lituania, Liechtenstein, Luxemburg, Letonia, Norvegia, Franța, Malta, Germania, Slovacia, Slovenia, Finlanda, Elveția, Danemarca, Cehia și Ungaria.

Pe 28 mai, guvernul estonian a hotărât redeschiderea granițelor începând cu data de 1 iunie. Pot intra în țară doar cetățeni care vin din Uniunea Europeană, Schengen și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și care nu prezintă simptome de îmbolnăvire.

Lista țărilor „sigure” este actualizată în fiecare zi de vineri. Sunt scutite de autoizolare persoanele care vin din state cu o rată de infectare este mai mică de 15, adică să aibă mai puțin de 15 bolnavi la suta de mii de locuitori.

România a ridicat restricțiile pentru persoanele venite din Estonia

 

Decizia guvernului de la Tallinn vine într-un moment în care autoritățile române au anunțat că persoanele care vin din Estonia în România nu vor mai intra în carantină/izolare timp de 14 zile.

Pe listă au mai fost adăugate Finlanda, Italia,  Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană).

Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.

În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci cazuri la un milion de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62132919
Sute de avocați turci, împiedicați de polițiști să intre în Ankara pentru un protest

Tensiuni la intrarea în Ankara, unde polițiștii turci împiedică, de luni, sute de avocați din provincie să intre în capitală pentru un protest.

62132917
Tot mai multe țări din Europa raportează o creștere semnificativă a numărului de cazuri de Covid-19

Unele țări europene precum Bulgaria, Croația ori Portugalia raportează o creștere semnificativă a numărului de cazuri de Covid 19.

62132915
Carantină locală în Germania, din cauza focarului de Covid-19 de la abatorul Tonnies

Germania a anunțat, marți, reintroducerea unei carantine locale, din cauza focarului de la abatorul unde au fost depistați, până acum, 1.553 de angajați contaminați cu Covid-19.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.