Țara care își arde instrumentele muzicale. Motivul invocat de autorități pare din altă lume

62371489
Shutterstock

Ministerul afgan al Moravurilor a pus să se ardă instrumente şi echipamente muzicale confiscate în provincia Herat (vest), apreciind muzica drept ”imorală”, relatează AFP.

 

”Promovarea muzicii antrenează o corupere morală, iar faptul de a cânta muzică îi induce în eroare pe tineri”, a denunţat sâmbătă conducătorul Ministerului însărcinat cu Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului din provincia herat, Aziz al-Rahman al-Muhajir.

Autorităţile talibane au impus neîncetat, după ce au preluat puterea în augist 2021, legi prin care vor să impună respectarea viziunii lor austere a islamului, inclusiv interzicând muzica în public.

Pe rugul de sâmbătă au fost făcute scrum echipamente muzicale luate în mare parte din săli de căstorie din oraş, valorând în total câteva sute de dolari.

Au fost arse o chitară, un armoniu, două instrumente cu corzi şi o ”tabla”, un fel de tambur, dar şi boxe şi difuzoare.

Femeile nu mai au voie în școli, parcuri și săli de sport

În Afganistan, femeile sunt principalele vizate de aceste noi reglementări ale Guvenului taliban.

Ele nu au voie să apară în public decât dacă îşi acoperă corpul şi faţa.

Adolescentelor şi femeilor li se interzice accesul în şcoli şi universităţi, dar şi în parcuri, în hamam şi săli de sport.

Marţi, mii de saloane de înfrumuseţare au fost închise în întreaga ţară. Autorităţile talibane consideră anumite îngrijiri prea costisitoare sau contrare islamului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62369737
Volodimir Zelenski amenință că războiul „ajunge pe teritoriul Rusiei, în centrele sale simbolice şi în bazele sale militare”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, într-o vizită la Ivano-Frankivsk, în vestul ţării, că războiul „ajunge pe teritoriul Rusiei, în centrele sale simbolice şi în bazele sale militare”.  

62371453
Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden: ”Stupid son of a bitch!” VIDEO

Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden, despre care a spus că este ”un fiu de cățea prost” și cel mai corupt președinte din istoria Statelor Unite.  

62371449
Vladimir Putin, din cale afară de bucuros: ”Ura!”. Ce s-a întâmplat la Sankt Petersburg

În inima centrului financiar al Moscovei, zgârie-norii care găzduiau birouri guvernamentale au fost vizați sâmbătă noapte de drone cu explozibil. În atacuri, un om a fost rănit, iar pagubele sunt însemnate.  

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.