Taiwanul anunţă că a detectat alte opt baloane chinezeşti la începutul sărbătorii de Anul Nou Chinezesc

62419363

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat, sâmbătă, că a detectat opt baloane chinezeşti care au traversat strâmtoarea Taiwan în ultimele 24 de ore, dintre care două au zburat peste insulă.

 

Activitatea este crescută la începutul sărbătorii Anului Nou Lunar, relatează Reuters.

Taiwanul, pe care China îl revendică drept teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor puternice ale guvernului de la Taipei, s-a plâns încă din decembrie de baloane, spunând că acestea reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei aviaţiei şi o încercare de război psihologic.

În raportul său zilnic privind activităţile militare chineze, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a observat primul balon vineri dimineaţă şi ultimul la începutul serii.

Două au traversat partea de nord a Taiwanului, potrivit unei hărţi furnizate de minister. Celelalte s-au apropiat de coastă înainte de a dispărea, deşi unul a zburat deasupra mării la nord de Taiwan.

Ministerul chinez al Apărării nu a răspuns la apelurile prin care se solicitau comentarii sâmbătă, la începutul celei mai importante sărbători din lumea vorbitoare de limbă chineză.

Luna trecută, guvernul chinez a respins plângerile repetate ale Taiwanului în legătură cu baloanele, spunând că acestea au scopuri meteorologice şi nu ar trebui să fie exagerate din motive politice.

Avioanele de război chinezeşti operează zilnic în strâmtoarea Taiwan şi traversează adesea linia mediană a acesteia, care a servit anterior drept barieră neoficială între cele două părţi. China afirmă că nu recunoaşte existenţa acestei linii.

Potenţialul Chinei de a folosi baloane pentru spionaj a devenit o problemă globală în februarie anul trecut, când Statele Unite au doborât ceea ce au spus că este un balon de supraveghere chinezesc. China a declarat că balonul era o navă civilă care s-a rătăcit din greşeală.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62399494
Zelenski a făcut noi schimbări în armata ucraineană, după numirea lui Sîrski. Cine este noul şef al Statului Major General
Volodimir Zelenski a anunţat, vineri seara, că le-a conferit titlul de Erou al Ucrainei generalilor Valeri Zalujni, proaspătul comandant demis al armatei ucrainene, şi Kirilo Budanov, şeful spionajului militar ucrainean.
62424428
Reacția Casei Albă după raportul legat de deficiențele de memorie ale lui Joe Biden: Comentarii "motivate politic"
Publicarea raportului de investigaţie în care sunt menţionate deficienţe de memorie ale preşedintelui Joe Biden a stârnit furia Casei Albe, care a catalogat aceste comentarii drept "gratuite", "nepotrivite" și "motivate politic".
62424102
„Sîrski ne va ucide pe toţi". Noul șef al armatei ucrainene are reputaţia de „măcelar"
Oleksandr Sîrski, proaspăt numit șef al armatei lui Zelenski, are reputația unui „măcelar”. Mulți dintre soldații care au luptat la ordinele lui se tem că nu vor supraviețui. „Sîrski ne va ucide pe toţi", a declarat un soldat, sub protecţia anonimatului.