Suma uriașă alocată de CE pentru combaterea epidemiei cu coronavirus

62106539
Getty

Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis alocarea a 10 milioane de euro pentru cercetări cu privire la epidemia cu coronavirus.

"Ne preocupăm să limităm consecinţele unei răspândiri potenţial mai ample a epidemiei cu coronavirus în Uniunea Europeană", a declarat comisarul european pentru cercetare Mariya Gabriel.

Comisia a lansat o procedură de urgenţă pentru accesarea de fonduri din programul său de cercetare şi inovare, banii urmând să finanţeze două până la patru proiecte, informează Agerpres.

De asemenea, Comisia Europeană are în vedere ca cercetările în cadrul acestor proiecte să înceapă cât mai curând posibil, iar termenul limită pentru depunerea de proiecte este 12 februarie, în locul perioadei obişnuite de trei luni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decretat joi că epidemia provocată de noul coronavirus apărut în China şi care s-a răspândit în mai multe regiuni ale lumii constituie ''o urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional''.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62107233
Epidemia de coronavirus îngrozește planeta. „Parcă suntem pe tărâmul zombilor”

Organizația Mondială a Sănătății a declarat „urgență de sănătate publică” la nivel global din cauza epidemiei provocate de noul virus descoperit în China.

62107215
Scandal în UK, după ce biserica susține că numai cei căsătoriți pot avea relații sexuale

Capii Bisericii Anglicane își cer scuze, după ce, într-un ghid pentru enoriași, se arată că numai cei căsătoriți pot avea relații sexuale, în timp ce cuplurile heterosexuale și homosexuale aflate în parteneriate civile trebuie să rămână abstinente.

62107178
Un român din Italia, suspect de coronavirus. Anunțul MAE privind starea sa

Un român din Italia este suspectat de coronavirus, dar autoritățile italiene au anunțat că acesta nu a intrat în contact cu cei doi turiști chinezi infectați, potrivit Corriere dela Serra.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.