SUA, cel mai mic număr de decese într-o zi, din ultimele trei săptămâni

×
Publicitate

Cu 1.258 de decese suplimentare cauzate de noul coronavirus în 24 de ore, Statele Unite au înregistrat bilanţul cel mai mic în aproape trei săptămâni.

Dar această scădere punctuală nu echivalează cu o tendinţă şi va trebui să se repete în următoarele zile pentru a confirma o adevărată îmbunătăţire a situaţiei din SUA.

Mai cu seamă pentru că în ziua anterioară, Statele Unite au raportat un număr record de morți: 3.170. În timp ce numărul total al deceselor a depășit 51.000, tot mai multe state americane, cum ar fi Georgia, Texas sau Ohio, permit deschiderea afacerilor.

În New York, pandemia pare să fi intrat pe curbă descendentă, dar firmele de pompe funebre și crematoriile abia țin pasul cu numărul mare de cadavre care trebuie incinerate.

Trupurile sunt aduse în camioane de la câteva sute de kilometri, din statele vecine, unde crematoriile sunt depășite de volumul de solicitări.

Studentă: „Această este mama cuiva. Aceasta este bunica cuiva. Eu, una, nu aș dori că persoana iubită să rămână fără priveghi”.

Această realitate sfâșietoare nu pare să-l fi impresionat pe guvernatorul Georgiei, care s-a încăpățânat să ridice o serie de restricții, în pofida faptului că însuși președintele l-a avertizat să n-o facă. De ieri, în Georgia s-au redeschis sălile de sport și saloanele de coafura și înfrumusețare. Primarii din mai multe localități au făcut, însă, apel la oameni să păstreze distanțarea socială.

Kelly Girtz, primar: „Îi rog pe toți oamenii din comunitatea mea să rămână în continuare acasă. Nu redeschideți (magazinele, n.r.) în acest moment”.

Și în statul american Texas, unele afaceri şi-au deschis porţile, dar angajații trebuie să poarte măști de protecție, iar clienții nu au voie să între în magazine.

Angajat: „Merg până la portbagajul lor, pun produsele acolo sau le las pe scaunul din față. 'Vă mulțumim că ați cumpărat de la noi și că ne ajutați'”.

Trump a încercat să repare gafa legată de dezinfectant

 

 

La câteva ore după ce sugera injectarea cu dezinfecant ori expunere la ultraviolete drept leacuri împotriva COVID-19, președintele american a încercat s-o dreagă.

Donald Trump, președintele SUA: „Văd că un dezinfectant distruge virusul într-un minut. Poate că există o metodă să fie injectat în corp, să fie ca o curăţare pe dinăuntru”.

Ulterior, Trump a declarat că a fost sarcastic.

Donald Trump: „Eram sarcastic, am aruncat o întrebare sarcastică unui grup de ziariști din cale-afară de ostili, în principal de pe la canalele care promovează fake news”.

Medicii americani s-au văzut siliți să combată public „rătăcirea” președintelui.

Dr. Stephen Hahn: „Nu, cu siguranță n-aș recomandă ingerarea de dezinfectant”.

Dr. Michael Mina: „Nu ne turnăm dezinfectanți în plămâni și în vene. Dacă ar fi posibil, atunci nu ar mai trebui să ne îngrijorăm pentru bolile infecțioase. Ne-am turna înălbitor în corp, dar asta ne-ar ucide”.

Doar că nimic din scena respectivă nu sugera o glumă, fie ea și proastă. Președintele chiar a încercat să smulgă susținerea doctorilor din echipa de criză.

Trump: „Deborah, tu n-ai auzit de asta, de efectul căldurii și al luminii asupra virusului?”

Dr. Birx: „Nu ca tratament, evident că febra e un lucru bun, pentru că asta arată că organismul luptă. Dar nu știu ce efect are căldura asupra virusului”.

Unul dintre consilierii președintelui a mărturisit, sub protecția anonimatului: „Voiam să mă ascund, să intru-n pământ. A fost greu să asist la așa ceva”.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62121984
Coronavirusul ar fi ajuns în New York din Europa. Ce spune guvernatorul Andrew Cuomo

Cercetătorii arată că noul coronavirus a ajuns în statul New York din Europa şi nu din China, potrivit guvernatorul statului, Andrew Cuomo, care îl acuză pe Donald Trump că a impus prea târziu interdicţii de călătorie.

62121982
Cinema pe roți în Columbia. Oamenii au putut să vadă filme din balcoane

Un ecran uriaș a străbătut toată săptămâna cartierele capitalei columbiene, Bogota, de unde oamenii aşezaţi în balcoane au putut vedea seara, în plină izolare, filme ca şi cum s-ar fi aflat la cinematograf, relatează EFE.

62121977
VIDEO. Imagini virale cu președintele Africii de Sud. Ce a făcut în timpul unei conferințe

Preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a anunţat, vineri, că va impune restricţii mult mai stricte în ţară pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.