Strategia lansată de Macron pentru a-i „enerva” pe cei nevaccinați anti-COVID: Vom continua să facem asta, până la final

62224730
AFP

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a stârnit furie în Hexagon, în timp ce parlamentul dezbate cerințe mai stricte pentru aprobarea certificatului de sănătate obligatoriu.

Emmanuel Macron a stârnit furia în rândul francezilor care nu s-au vaccinat anti-COVID, după ce a declarat că strategia de vaccinare a guvernului său este de a-i "enerva", continuând să le facă viața de zi cu zi din ce în ce mai dificilă.

"Nu este vorba de a-i enerva pe francezi. Dar în ceea ce-i privește pe cei nevaccinați, chiar vreau să-i enervez. Și vom continua să facem acest lucru, până la capăt. Aceasta este strategia", a declarat președintele într-un interviu acordat, marți, cotidianului Le Parisien, potrivit The Guardian.

Comentariile lui Macron au fost făcute în timp ce parlamentul francez dezbătea o nouă legislație care, dacă va fi adoptată, va însemna că doar cei complet vaccinați și cei cu un test Covid PCR negativ vor beneficia de certificatul de sănătate începând de luna viitoare.

Certificatul COVID, introdus în această vară, este necesar în Franța pentru a avea acces în locuri publice închise, cum ar fi cafenele, restaurante, cinematografe, muzee, săli de concerte și centre sportive, precum și pentru a urca la bordul trenurilor și avioanelor de lung parcurs.

"Într-o democrație, cei mai mari dușmani sunt minciuna și prostia", a declarat Macron. "Facem presiuni asupra celor nevaccinați, limitând, pe cât posibil, accesul lor la activitățile din viața socială".

Franța a vaccinat aproape 90% din populația sa eligibilă, a spus Macron, iar "doar o minoritate se opune". Cum reducem această minoritate? O reducem - scuzați expresia - enervându-i și mai tare".

Președintele, care a declarat că vrea să candideze pentru un al doilea mandat la alegerile prezidențiale din aprilie, dar că nu își va face publică decizia până când "situația sănătății nu o va permite", a adăugat că "nu îi va încarcera [pe cei nevaccinați], nici nu îi va vaccina cu forța".

Așadar, Macron transmite ferm că: "trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veți mai putea merge la restaurant. Nu veți mai putea merge la o cafea, nu veți mai putea merge la teatru. Nu veți mai putea merge la cinema".

Președintele Franței a adăugat: "Când libertățile mele le amenință pe cele ale altora, devin cineva iresponsabil. Cineva iresponsabil nu este un cetățean".

Macron, acuzat că îi transformă pe cei nevaccinați în cetățeni de mâna a doua

Adversarii politici ai lui Macron l-au acuzat pe președinte de exces de limbaj.

"Nicio urgență de sănătate nu justifică astfel de cuvinte. Emmanuel Macron spune că a învățat să-i iubească pe francezi, dar se pare că îi place mai ales să-i disprețuiască", a declarat Bruno Retailleau, șeful Partidului Republicanilor de dreapta din Senat.

Marine Le Pen, liderul formațiunii de extremă dreapta Raliul Național, a declarat că un președinte "nu ar trebui să spună astfel de lucruri", adăugând că acest limbaj "nu este demn de această funcție" și că Macron "îi transformă pe cei nevaccinați în cetățeni de mâna a doua".

Alții au criticat, de asemenea, legea propusă. Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului de stânga radicală France Insoumise, a calificat strategia lui Macron drept "îngrozitoare", adăugând: "Nu este adevărat: Este clar că certificatul de vaccinare este o pedeapsă colectivă împotriva libertăților individuale".

Analiștii au declarat că, deși declarațiile au fost extrem de reci și ar putea provoca o reacție extremă, posibil violentă, din partea anti-vaxxerilor, remarcile președintelui par să reflecte un calcul politic atent.

Sondajele arată că o mare majoritate a alegătorilor francezi sunt din ce în ce mai frustrați de pandemie și susțin permisul de vaccinare ca fiind un mijloc eficient de a-i pune capăt, au spus ei - iar dintre cei care se opun, foarte puțini sunt susceptibili să voteze pentru Macron.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Americanii vaccinați complet cu Pfizer vor putea primi rapelul după cinci luni, în loc de şase

Persoanele care au primit o schemă completă de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech vor putea primi rapelul la cinci luni după a doua doză, transmite CNBC, citată de News.ro.

Gemenii născuți în ani diferiți, în California. Cum a fost posibil

Întâmplare mai puțin obișnuită la o maternitate din statul american California, unde doi gemeni s-au născut în noaptea de Revelion, dar în zile, luni și ani diferiți.

Carnavalul de la Rio de Janeiro, anulat din cauza Omicron

Autorităţile din Rio de Janeiro au decis marţi să suspende uriaşele defilări stradale ale următorului carnaval din cauza răspândirii variantei Omicron după sărbătorile de sfârşit de an, scrie AFP.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.