Stoltenberg: Țările NATO nu oferă „suficiente” muniții Ucrainei, iar acest lucru are „consecințe în fiecare zi”

62362746
Getty

Ţările NATO nu oferă Ucrainei "suficiente muniţii", iar acest lucru are "consecinţe în fiecare zi pe câmpul de luptă", a avertizat joi secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă.

"Ucrainenilor nu le lipseşte curajul, le lipsesc muniţiile", în timp ce statele membre ale Alianţei nu duc lipsă de capacităţi industriale, ci de "voinţa politică" necesară pentru "a lua decizii şi pentru a stabili priorităţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina", a arătat secretarul general al NATO în raportul său anual pentru 2023.

După mai mult de doi ani de război, armata ucraineană este în criză de efective şi solicită muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană pentru a limita o armată rusă aflată în plină ofensivă.

"Aceasta este o provocare uriaşă şi unul dintre motivele pentru care ruşii au reuşit să facă unele progrese pe câmpul de luptă", a spus Jens Stoltenberg.

"Statele Unite, Canada şi Europa trebuie să facă mai mult şi avem nevoie de angajamente pe termen lung", a pledat cel care îi îndeamnă constant pe aliaţi să facă mai mult pentru Ucraina.

Temerile că Ucraina ar putea fi învinsă de Rusia din cauza lipsei de arme au crescut în ultimele săptămâni, după ce forţele ruse au făcut progrese pe câmpul de luptă. La sfârşitul lunii februarie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe aliaţii săi occidentali să livreze "la timp" ajutorul militar către ţara sa.

Un ajutor american în valoare de peste 60 de miliarde de euro este încă blocat în Congres din cauza reticenţei aleşilor republicani care îl susţin pe fostul preşedinte Donald Trump. Totuşi, marţi, Casa Albă a anunţat un pachet de 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro) pentru Ucraina. Pachetul include rachete antiaeriene, muniţii şi proiectile de artilerie. Miercuri, europenii au ajuns la un acord pentru a adăuga cinci miliarde de euro la un fond de ajutor militar pentru Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62252433
Aliatul lui Navalnîi „atacat cu un ciocan de serviciile speciale ruse” pentru a speria opoziţia, spune Lituania

Aliatul apropiat al lui Alexei Navalnîi a fost atacat pentru a speria opoziția rusă să nu ia măsuri în timpul alegerilor din această săptămână, potrivit contrainformațiilor lituaniene.

62433480
Medvedev a prezentat „formula de pace blândă” a Rusiei. Ce trebuie să facă Ucraina ca Putin să oprească războiul

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a prezentat detaliile așa-numitei formule rusești de pace.

62176684
Doi tineri din Rusia au primit trei ani și jumătate de închisoare pentru că au lucrat pentru organizaţia lui Navalnîi

Un tribunal din Moscova a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare doi tineri ruşi acuzaţi că au lucrat pentru organizaţia „extremistă" a opozantului Aleksei Navalnîi, decedat în închisoare la mijlocul lui februarie.

 

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.