Stare de urgenţă la o fermă agricolă din nordul Angliei unde lucrează şi sute de muncitori români

×
Publicitate

Cel puţin 72 de persoane din cele 220 angajate la fermă au fost depistate cu noul coronavirus şi au fost izolate. De asemenea, în comitatul în care se află ferma sunt 750 de cazuri confirmate în ultimele zile.

Muncitorilor testaţi negativ li s-a spus să se izoleze în cadrul fermei şi să stea în grupuri mici pentru a reduce riscul răspândirii virusului. Potrivit presei britanice, majoritatea celor 220 de muncitori de la ferma agricolă din comitatul Herefordshire sunt din România şi Bulgaria.

Aceştia sunt cazaţi în 30 de containere, în care, spun surse citate de presa de la Londra, nu se respectau regulile de distanţare fizică. De aceea, apariţia focarului a fost o chestiune de timp.

Karen Wright, director de sănătate publică: "A fost un individ şi apoi un grup de persoane care au avut simptome. Domnul şi doamna Green (proprietarii fermei) au aranjat foarte rapid ca acele persoane să fie testate şi ne-au avertizat cu privire la situaţie. Iar noi am efectuat teste proactive în masă tuturor celor ce lucrau la fermă. Şi asta datorită faptului că au cooperat. Este foarte important. Trebuie ca toate autorităţile locale să aibă un plan de control al epidemiei. Asta pentru a încerca să controlezi situaţia, despre care sunt încântat să spun că evoluează foarte bine. Aşa că rezultatul testării în masă de joia trecută este că avem 72 de cazuri care au fost identificate pozitiv".

Presa locală spune că la muncitorii plăteau 50 de lire pe săptămână pentru cazarea în containere. Un lucrător câştiga 9 lire pe oră pentru primele 48 de ore de muncă pe săptămână şi apoi salariul creştea la 11 lire pe oră.

Karen Wright, director de sănătate publică: "Potrivit datelor pe care le avem, unii indivizi au ieşit pentru scurte perioade de timp în afara fermei. Şi ştim locul unde s-au deplasat. Dar nu, nu sunt îngrijorată deloc cu privire la sănătatea comunităţii. Desigur, Serviciul Public de Sănătate colaborează cu noi pentru a se asigura că nu există nici o eroare, Nu sunt deloc îngrijorată".

La ferma respectivă - o afacere de familie, se cultivă fasole şi broccoli.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Mii de bulgari au ieşit duminică în stradă, să protesteze față de Guvern: ”Demisia! Mafia”

Mii de bulgari au ieşit în stradă duminică, pentru a patra seară consecutiv, protestând împotriva corupţiei şi cerând demisia guvernului conservator al prim-ministrului Boiko Borisov, informează luni France Presse, potrivit Agerpres.

NYT: Preşedintele Donald Trump a vrut să vândă insula Puerto Rico

Potrivit publicaţiei New York Times, şeful de la Casa Albă a luat în calcul această idee în 2017.

Urgență fără precedent cauzată de COVID-19. Zece milioane de copii nu se vor mai intoarce la școală

Un număr de până la aproape 10 milioane de copii din lumea întreagă ar putea să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală după perioada de izolare din cauza consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, a afirmat luni ONG-ul britanic Salvaţi Copiii.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.