Spania, lovită de fenomenul "picătura rece", la două săptămâni după inundaţii. A fost emis Cod Roşu

62495972
Getty

Noi ploi torenţiale au căzut, miercuri, în sudul şi estul Spaniei, stârnind din nou temeri în rândul sinistraţilor, la doar două săptămâni după inundaţiile devastatoare soldate cu cel puţin 223 de morţi, în principal în regiunea Valencia, transmite AFP.

Agenţia Naţională de Meteorologie (Aemet) a emis o avertizare Cod Roşu, nivelul maxim, valabilă pentru provinciile Malaga (sud) şi Tarragona (nord-est), pe fondul unui nou episod al fenomenului "picătura rece", o depresiune izolată de mare altitudine destul de frecventă toamna pe coasta mediteraneană spaniolă.

În zonele plasate sub cod roşu, situate pe litoral, aproape 120 până la 180 de litri de precipitaţii pe metru pătrat (120 până la 180 de milimetri) s-ar putea acumula în următoarele ore, potrivit Aemet. Precipitaţiile vor continua să cadă până joi.

Ploi intense, însă mai puţin abundente, sunt aşteptate, de asemenea, în regiunea Valencia, afectată de inundaţiile din 29 octombrie, unde multe dintre canale sunt în continuare colmatate de noroi.

Locuitorii din regiune încă se luptă să facă faţă pagubelor enorme cauzate de această tragedie. "Ne-am pierdut deja maşinile, am pierdut deja o mare parte din casele noastre şi nu mai avem de muncă. Aşadar, nu mai avem nimic de pierdut", a declarat la postul regional de televiziune A Punt Carlos Molto un locuitor din Picana, oraş cu 11.000 de locuitori situat în suburbiile oraşului Valencia.

Oraşul învecinat, Paiporta, considerat epicentrul tragediei din 29 octombrie, a fost afectat de noi inundaţii, potrivit ziarului Las Provincias. În această localitate, încă devastată, locuitorii au amenajat baricade improvizate din saci de pământ în faţa uşilor caselor.

Ca măsură de precauţie, mai multe municipalităţi din regiune le-au solicitat miilor de voluntari care vin zilnic pentru a-i ajuta pe locuitori să degajeze străzile să nu meargă miercuri în zonele sinistrate.

Noile ploi ar putea perturba căutările celor 17 persoane încă dispărute, potrivit autorităţilor. Operaţiunile sunt concentrate în principal în jurul cursurilor de apă şi pe coastă, la gura râurilor.

În Andaluzia şi Catalonia, unde sunt situate provinciile plasate sub cod roşu (Malaga şi Tarragona), autorităţile au anticipat posibilele consecinţe ale ploilor abundente prin trimiterea unor mesaje de alertă pe telefoanele mobile, a căror recepţie provoacă un sunet puternic.

"Fiţi deosebit de prudenţi, evitaţi deplasările şi urmaţi sfaturile" serviciilor de intervenţii de urgenţă, scria în mesajul de alertă trimis la Malaga.

Autorităţile din Valencia au fost aspru criticate pentru că au trimis un astfel de mesaj de alertă prea târziu la 29 octombrie. Aemet plasase regiunea sub cod roşu în dimineaţa acelei zile, însă când autorităţile au trimis mesajul pe telefoanele locuitorilor zona se afla deja sub ape.

Indignarea faţă de autorităţi, acuzate că nu au evaluat corespunzător riscurile şi că au întârziat prea mult intervenţiile, a dat naştere, sâmbătă, la manifestaţii masive, dintre care cea mai mare a reunit 130.000 de persoane, în oraşul Valencia.

Codul Roşu emis de Aemet, corespunzător unor fenomene meteorologice de "o intensitate excepţională", cu "un nivel foarte ridicat de risc pentru populaţie", a determinat, de asemenea, autorităţile să suspende cursurile, miercuri, în mare parte din Catalonia şi în oraşe andaluze precum Granada şi Malaga.

În regiunea Valencia, acest nou episod al fenomenului "picătura rece" a provocat valuri de peste patru metri înălţime în zonele costiere şi a determinat autorităţile să închidă circulaţia pe anumite drumuri şi să suspende unele servicii feroviare. Traficul maritim a fost suspendat în porturile Valencia şi Sagunto.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62400152
Promisiunea SUA după ce trupele nord-coreene au început să lupte împotriva armatei ucrainene. Ce urmează să se întâmple

Secretarul de Stat american în exerciţiu, Antony Blinken, a promis, miercuri, un răspuns ”ferm” după ce trupele nord-coreene au început să lupte alături de ruși împotriva forțelor ucrainene.

62494477
De ce depinde succesul trupelor nord-coreene în lupta cu forțele Kievului. Cele 5 probleme identificate de americani

Purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, Vedant Patel, a declarat, miercuri, că succesul Moscovei pe frontul din Ucraina folosind soldați nord-coreeni va depinde de nivelul de integrare a acestora în armata rusă.

62469222
Marele obiectiv al forțele lui Putin e greu de îndeplinit. Rușii au lansat zeci de atacuri, în doar 24 de ore

Bătălia pentru Kursk, regiune rusă aflată sub controlul forțelor ucrainene, devine tot mai crâncenă. În ultimele 24 de ore, armata Moscovei a lansat în zonă zeci de atacuri, însă trupele Kievului au rezistat.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.