Sondaj: Unul din zece copii a rămas cu simptome după vindecarea de COVID-19

62212931
Shutterstock

Circa unul din zece copii din Israel a rămas cu simptome după vindecarea de COVID-19, potrivit unui sondaj.

Aproximativ unul din zece copii din Israel a rămas cu simptome după ce s-a vindecat de COVID-19, deşi acest număr s-a redus la mai mult de jumătate în ultimele luni, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii israelian, relatează marţi Reuters.

Formele severe de COVID-19 sunt mai comune în rândul adulţilor, însă există o lipsă de date în ceea ce priveşte impactul virusului asupra tinerilor, care sunt de departe mai puţin expuşi la complicaţii severe, a precizat Ministerul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Sondajul de opinie telefonic a fost realizat în iunie în rândul a 13.834 de părinţi cu copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani care s-au vindecat de COVID-19. Ei au fost întrebaţi dacă copiii lor au avut simptome care au persistat după ce s-au vindecat, inclusiv probleme respiratorii, letargie şi pierderea gustului şi a mirosului.

Ministerul israelian a declarat că 11,2% dintre copii au rămas cu simptome după recuperare. Cifra s-a redus până la 1,8% - 4,6% la şase luni de la faza acută a bolii, în timp ce copiii mai mari au avut de suferit mai mult.

Ministerul nu a menţionat vaccinurile sau impactul lor. Sondajul a fost realizat în momentul în care copiii israelieni cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani deveneau eligibili pentru a fi vaccinaţi.

Un studiu britanic recent a dezvăluit că unul din şapte copii ar putea avea simptome legate de COVID-19 la câteva luni după ce au fost testaţi pozitiv cu coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62212930
Doliu în familia premierului Boris Johnson. Charlotte Johnson Wahl, mama lui Boris Johnson, a murit la vârsta de 79 de ani
Mama premierului britanic Boris Johnson, pictoriţa Charlotte Johnson Wahl, o artistă respectată care suferea de maladia Parkinson, a murit la vârsta de 79 de ani, potrivit unui anunţ publicat marţi în cotidianul The Times, relatează AFP.
62033244
Parchetul European, condus de Kovesi, a constatat prejudicii de 4,5 miliarde euro la bugetul UE
Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, afirmă că prejudiciile aduse bugetului UE, descoperite până acum, sunt în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro.
62164815
Vladimir Putin a intrat în izolare. Cazuri de Covid-19, depistate în anturajul său
Preşedintele rus Vladimir Putin a intrat în izolare după descoperirea de cazuri de COVID-19 în anturajul său, a anunţat marţi Kremlinul, informează AFP şi RIA Novosti.