Situaţie „cataclismică” în Haiti. „Instituţiile statului aproape de colaps”. Care este motivul

62432419
AFP

Peste 1500 de oameni au fost ucişi în escaladarea violenţelor dintre bandele din Haiti de la începutul acestui an, arată un raport al Oficiului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, citat vineri de dpa.  

Situaţia din statul caraibian este „cataclismică” şi necesită acţiune imediată, subliniază raportul publicat joi.

„Corupţia, impunitatea şi proasta guvernare, la care s-a adăugat creşterea nivelului de violenţă al bandelor au erodat statul de drept şi au adus instituţiile statului aproape de colaps”, potrivit ONU.

Numărul victimelor acestor violenţe în ţara cu circa 11 milioane de locuitori a crescut drastic anul trecut, ajungând la 4451 morţi şi 1668 de răniţi, iar în acest an aceste cifre au explodat - 1554 de morţi şi 826 de răniţi înregistraţi până pe 22 martie. La acestea se adaugă 59 de cazuri de linşaj de către aşa-zise brigăzi de autoapărare, consemnează raportul.

Potrivit cifrelor ONU, bandele armate controlează circa 80% din capitala Port-au-Prince şi au frecvent legături cu politica.

Situaţia de securitate a împiedicat întoarcerea premierului interimar Ariel Henry dintr-o deplasare în străinătate şi acesta şi-a anunţat demisia, pe 11 martie. Încă nu s-a format un nou guvern interimar, iar misiunea de securitate multinaţională autorizată de Consiliul de Securitate al ONU şi urgent necesară, potrivit raportului, încă nu s-a materializat.

Ambasadorul german şi alţi diplomaţi au părăsit ţara şi cetăţenii mai multor ţări au fost evacuaţi, inclusiv ai Franţei şi cel puţin cinci germani şi familiile lor.

Criza alimentară s-a agravat la rândul ei.

Raportul mai notează că escaladarea violenţelor a dus la creşterea încălcării drepturilor omului, inclusiv sub formă de omucideri, răpiri şi violuri, iar copiii sunt în egală măsură victime ale acestor abuzuri şi sunt forţaţi să comită şi ei violenţe armate.

Sistemul de sănătate şi instituţiile de stat din Haiti sunt în pragul colapsului, mai atrage atenţia raportul, care menţionează între problemele cu care se confruntă ţara, pe lângă corupţie, lipsa de personal în poliţie şi contrabanda cu arme.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62437367
Cutremur puternic în Grecia. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Un cutremur s-a produs, vineri, în Grecia, a anunțat Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC).
62437352
Moment emoționant pentru regina Camilla. Cum a reacționat atunci când a vorbit despre Kate, prima oară după diagnostic
Regina Camilla a vorbit pentru prima dată despre diagnosticul de cancer al prințesei Kate.  
62437351
Atac masiv cu drone şi rachete asupra Ucrainei. „Echipamentele au fost grav avariate”. Exploziile, auzite din Rep. Moldova
Rusia a lansat în cursul nopţii un puternic atac aerian asupra instalaţiilor energetice din Ucraina, folosind diferite tipuri de rachete şi drone de atac, relatează Ukrainskaia Pravda.