Serena Williams, la prima victorie după ce a devenit mamă

61945638
Getty

Serena Williams (36 ani), fostă numărul unu mondial, a câştigat joi primul meci după o absenţă de 14 luni din circuitul feminin, impunându-se cu 7-5, 6-3 în faţa kazahei Zarina Dias, în primul tur al turneului WTA de la Indian Wells (SUA).

Cea mai mică dintre surorile Williams, care a devenit mamă în luna septembrie a anului trecut, când a adus pe lume o fetiţă, nu a mai avut nicio apariţie în circuitul WTA după succesul de la Openul Australiei din 2017.

Soțul ei, Alexis Ohanian, a asisatat la partidă și i-a făcut galerie soției."A fost incredibil, a trecut mai mult de un an şi am născut un copil. Mă duc la ea acum şi sunt încântată de asta. Nu a fost uşor, dar a fost bine. Sunt un pic ruginită, dar nu contează. Sunt aici, pe acest drum, făcând tot ce pot mai bine", a declarat Williams, potrivit Reuters.

Serena Williams

Ea a avut nevoie de o oră şi 32 minute de joc pentru a se impune în partida cu Zarina Dias, ocupanta locului 53 în ierarhia mondială.

Şi ultimul meci dintre cele două se încheiase cu acelaşi scor, în 2016, în turul al treilea la Miami.

Serena Williams

Următoarea adversară a Serenei Williams va fi olandeza Kiki Bertens (locul 29 WTA), calificată direct în turul secund al competiţiei din California.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61945632
Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională în timpul întâlnirii avute în această săptămână, la Phenian, cu doi emisari ai Seulului.
61945328
Ipoteză nouă în cazul spionului rus, otrăvit. Cine s-ar afla în spatele tentativei de asasinat
21 de persoane au primit îngrijire medicală în Marea Britanie, după tentativa de asasinare a unui fost spion rus, cu o substanţă toxică.
61945590
Un sloven a cheltuit 60.000 pentru a-și acoperi corpul cu tatuaje. Problema lui Simon
Printre oamenii cu cele mai multe tatuaje din lume se numără şi un sloven, tare mândru de opera sa. Are peste 700 şi spune că nu se va opri câtă vreme mai are măcar un centimetru de piele fără desene.