Săptămâna trecută, Serbia a redus accizele la combustibili cu 20% pentru a preveni creşterile de preţuri, iar Vucic a anunţat că Executivul le va reduce cu încă 40%.

"Vom face asta chiar şi cu preţul pierderii veniturilor statului", a declarat Vucic la o conferinţă de presă în Belgrad.

Din februarie 2022 Belgradul menţine plafonarea preţurilor la motorină şi benzină, Guvernul stabilind săptămânal preţurile.

De asemenea, Serbia a decis joi să prelungească până pe 2 aprilie interdicţia referitoare la exporturile de ţiţei şi produse rafinate, pentru a-şi proteja piaţa locală de penurie şi de creşteri de preţuri provocate de războiul declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului.

Citește și
VIDEO. Imagini din Iran. Membri ai Gărzii Revoluționare, ”călare” pe o rachetă balistică, strigând mesaje anti SUA

Vucic a dat asigurări că Serbia are stocate rezerve ample de motorină, benzină şi gaze naturale şi nu se va raţionaliza combustibilul la benzinării.

Într-o postare vineri pe Instagram, Vucic a anunţat că s-a întâlnit cu Maxim Reshetnikov, ministrul Dezvoltării Economice din Rusia, şi a discutat despre "energie şi stabilitatea economică a Serbiei, actualele tendinţe globale şi implicaţiilor lor pentru regiune".

Gigantul rus Gazprom este cel mai mare furnizor al Serbiei de gaze naturale, acoperind până la 90% din consumul anual de 2,5 miliarde metri cubi.

Actualul acord de gaze al Serbiei expiră în 31 martie iar Belgradul caută o extindere.

Vucic a declarat că Serbia se confruntă cu sporirea riscurilor în asigurarea unor livrări continue şi fiabile.

"Sunt necesare acordul sustenabile pe termen lung precis definite", a afirmat liderul de la Belgrad.

Taxele domină prețul carburanților în România

Prețul carburanților din România este influențat tot mai puțin de cotațiile internaționale ale petrolului și tot mai mult de taxare. Potrivit unei analize realizate de Dumitru Chisăliță, între 2020 și 2026, ponderea taxelor în prețul final a crescut semnificativ.

Astfel, dacă în 2020 circa 63% din prețul unui litru de combustibil ajungea la bugetul statului, în 2026 procentul urcă la 69%. Practic, aproape 7 din 10 lei plătiți la pompă reprezintă taxe, precum accizele și TVA-ul.