Șeful PPE, după respingerea României pentru Schengen: Cancelarul austriac are tot sprijinul nostru

62309203
Profimedia

Șeful grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a oferit, sâmbătă, o explicație pentru votul Austriei în privința respingerii României pentru Schengen.

El a transmis, într-un mesaj pe Twitter, că îl susține pe cancelarul Austriei Karl Nehammer.

"Situația Austriei din cauza afluxului de migranți este inacceptabilă. Karl Nehammer are tot sprijinul nostru pentru ca acest lucru să se schimbe. Legile Schengen trebuie aplicate din nou corespunzător la frontierele externe ale UE", a scris Weber pe Twitter.

Înaintea votului decisiv din Consiliul JAI, de joi, Weber declara că România şi Bulgaria şi-au făcut temele pentru aderarea la Schengen.

„PPE susţine extinderea Schengen. Ştiu că sunt unele îngrijorări în această privinţă în Austria, dar ştiu că România, Croaţia şi Bulgaria şi-au făcut temele împreună cu experţii şi asta reiese din toate rapoartele pe care le-am văzut, de aceea susţinem extinderea Schengen. Deci, consider că trebuie să vorbim despre legalizarea migraţiei, dar şi despre extinderea Schengen. Ne bucurăm că am putut face asta împreună cu cancelarul”, a arătat Manfred Weber.

Amintim că printr-o decizie contestată de aproape toata Europa, România nu a fost acceptată în spaţiul Schengen, după ce Austria s-a opus. Poziția Austriei a rămas nechimbată în ultimele zile, invocând fenomenul migrației ilegale.

După vot, președintele Klaus Iohannis a transmis că decizia este „profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62307642
The Times: Pentagonul aprobă tacit atacurile Ucrainei asupra unor ținte din Rusia
Pentagonul ar fi aprobat tacit atacurile cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei asupra unor ținte din interiorul Rusiei, potrivit unor surse citate de The Times.
62309202
Reuters: UE şi Budapesta negociază intens, după ce Ungaria blochează decizii europene pentru a obţine deblocarea fondurilor
Uniunea Europeană negociază cu Ungaria pentru a o determina să renunţe la veto-ul pe care îl pune unor decizii importante ale UE în schimbul deblocării unor ajutoare de miliarde de euro.
62309201
Luare de ostatici într-un mall din Dresda. Autorul a murit în timpul intervenției poliției VIDEO
Forţele de poliţie au intervenit în forță, sâmbătă, în centrul oraşului german Dresda, după ce un bărbat a lucat ostatici câteva persoane, a anunţat poliţia locală într-un comunicat, potrivit Agerpres, care citează France Presse.