Șeful armatei britanice: Rusia este o amenințare mai mare decât jihadiștii

62000346
Getty

Şeful Statului Major al armatei britanice a atenţionat sâmbătă cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă Rusia, "mult mai mare" decât cea pe care o reprezintă unele grupări jihadiste precum Statul Islamic.

"Rusia reprezintă astăzi în mod indiscutabil o ameninţare mult mai mare pentru securitatea noastră naţională decât ameninţările extremiste islamiste pe care le reprezintă Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic ", a declarat generalul Mark Carleton-Smith, şeful Statului Major interarme al Marii Britanii, într-un interviu pentru The Telegraph, relatează Agerpres.

Această declaraţie intervine după o vizită a sa în Estonia, unde trupe britanice sunt desfăşurate în cadrul unui program al NATO, la circa 150 de kilometri de frontiera rusă.

"Rusia a arătat că este gata să folosească forţa militară pentru a-şi apăra şi dezvolta propriile interese naţionale. Ruşii încearcă să exploateze vulnerabilitatea şi slăbiciunea peste tot unde le detectează", a adăugat el.

Mark Carleton-Smith a atenţionat de asemenea asupra "riscurilor netradiţionale" pe care le pune Moscova, menţionând infracţionalitatea cibernetică, războiul submarin sau cel din spaţiu.

Dimpotrivă, el a estimat că "ameninţarea islamistă s-a redus odată cu destructurarea" grupării Stat Islamic.

Mark Carleton-Smith a condus operaţiunile britanice pentru găsirea lui Oussama Bin Landen, după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA. Apoi, el a condus armata britanică în campania militară împotriva SI în Irak şi în Siria.

Şeful Statului Major al armatei britanice a afirmat de asemenea că el "nu va susţine nicio iniţiativă care ar diminua eficacitatea NATO", cu referire la proiectul de înfiinţare a unei armate europene, susţinut de preşedintele francez Emmanul Macron. "NATO reprezintă centrul gravitaţional al securităţii europene", a subliniat generalul britanic, îndemnând la "întărirea" mijloacelor organizaţiei.

Londra a acuzat în octombrie Rusia că a întreprins în ultimii ani principalele atacuri cibernetice din lume, împotriva Partidului Democrat american, a Agenţiei sportive Antidoping sau a aeroportului din Odesa, Ucraina. Ministerul britanic al Afacerilor Externe a desemnat serviciul de spionaj al armatei ruse (GRU) responsabil de aceste atacuri, care "au costat economiile naţionale milioane de lire".

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Protest violent în Paris. Manifestanții ”vestele galbene”, ciocniri cu forțele de ordine. LIVE

Poliţia din Paris a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe manifestanţii care s-au strâns, sâmbătă, pe Champs Elysees, pentru a protesta pentru a protesta din nou faţă de creşterea preţurilor la carburanţi, informează Le Monde.

O femeie poate vorbi din nou, după 33 de ani: "Este un miracol. Mi s-a schimbat viaţa”

O intervenţie chirurgicală complexă realizată în Israel i-a redat unei femei abilitatea de a vorbi după 33 de ani, potrivit informaţiilor publicate vineri în Yedioth Ahronoth

Românul care a murit într-un spital din Italia după 40 de zile de agonie, victima unei răzbunări

Un român de 55 de ani, internat pe data de 6 octombrie într-un spital din Bologna după ce a fost bătut cu bestialitate, a murit după 40 de zile de agonie.

Recomandări
„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Scandalul Mykonos. Mihai Daraban nu are timp să răspundă, iar judecătorul CCR Cristian Deliorga și-a închis telefonul

Zborul mai multor demnitari cu un avion privat spre Mykonos ar putea fi anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

LIVE. Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Toate privirile sunt îndreptate, miercuri, către evenimentul anual de toamnă al companiei Apple, unde este de așteptat să fie prezentată cea mai importantă schimbare adusă unui iPhone de la lansarea smartphone-ului și până acum: modelul pliabil (”fold”).