Secretarul Trezoreriei SUA avertizează: Tarife vamale mai mari după 9 iulie, chiar şi pentru ţările care negociază

62500455

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a avertizat luni că multe ţări ar putea fi supuse unor tarife vamale semnificativ mai mari începând cu 9 iulie, chiar dacă negociază ”cu bună-credinţă”.

Orice prelungire a termenului va depinde exclusiv de decizia preşedintelui Donald Trump, a spus oficialul, citat de Reuters.

Bessent, care anterior a sugerat posibilitatea unor extensii pentru discuţiile bilaterale, a declarat la Bloomberg TV că se aşteaptă la ”o avalanşă” de acorduri comerciale în zilele premergătoare termenului limită de 9 iulie. După această dată, tarifele SUA de 10% impuse temporar ar putea reveni la nivelurile anunţate de Trump pe 2 aprilie – între 11% şi 50%.

”Avem ţări care negociază în mod corect, dar trebuie să înţeleagă că, dacă nu reuşim să încheiem acordurile din cauza unor tergiversări sau refuzuri, tarifele pot reveni la nivelurile din aprilie. Sper să nu fie nevoie de asta”, a spus Bessent.

Declaraţia vine în contextul unei escaladări a politicii comerciale ”reciproce” impuse de administraţia Trump, prin care Washingtonul intenţionează să penalizeze statele care aplică tarife sau restricţii asupra bunurilor americane.

Ţările vizate au la dispoziţie doar câteva zile pentru a încheia acorduri bilaterale înainte ca noile tarife să intre în vigoare automat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62556806
Germania a început finanţarea producerii de drone pentru Ucraina. Pot transporta o încărcătură explozivă de 50 kilograme

Germania a început finanţarea unor sisteme de arme cu rază lungă pentru Ucraina, un prim contract fiind semnat pentru fabricarea a peste 500 de drone Antonov-196, potrivit unei informaţii apărute în Die Welt, transmite marţi dpa.

62549527
Donald Trump ar vrea să-l expulzeze pe Elon Musk, după ce a criticat mega-proiectul de lege bugetară

Donald Trump a declarat marţi că va "examina" posibilitatea expulzării lui Elon Musk după declaraţiile incendiare împotriva mega-proiectului de lege bugetară pe care preşedintele american încearcă să-l treacă în Congres, relatează AFP.

62515258
Italia va elibera aproape 500.000 de vize de muncă pentru cetățenii non-UE. Avertismentul sindicatelor

Guvernul italian va emite aproape 500.000 de vize de muncă pentru non-UE, dar un sindicat major consideră măsura insuficientă și cere reforme structurale, transmite AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.