Se adâncește misterul asupra masacrului din Magdeburg. Atacatorul, un medic arab islamofob și simpatizant al extremei drepte

62506914

Presupusul autor al atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este "islamofob", a declarat sâmbătă ministrul german de interne Nancy Faeser, în timp ce bilanţul victimelor a crescut la cinci morţi şi peste 200 de răniţi.

Posibilitatea unui atac islamist pare astfel să se îndepărteze, chiar dacă motivele faptei rămân misterioase, comentează AFP.

Cancelarul Olaf Scholz, care s-a deplasat sâmbătă la faţa locului împreună cu mai mulţi miniştri, printre care şi dna Faeser, a făcut apel la coeziune naţională în urma acestui atac "nebunesc". Presupusul autor, un medic saudit în vârstă de 50 de ani, care trăieşte în Germania din 2006, a fost arestat vineri, la scurt timp după carnagiu.

În acest context, cancelarul german a promis să "ia măsuri împotriva celor care vor să semene ura".

El le-a cerut germanilor să "rămână uniţi" după un "act teribil", o "nebunie" şi o "catastrofă" pentru întreaga ţară, în timp ce formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a profitat deja de atac pentru a denunţa primirea străinilor şi refugiaţilor în ţară.

"Când va înceta această nebunie?", a scris Alice Weidel, copreşedintă a AfD, al cărei partid se află pe locul al doilea în sondaje, cu aproape 20%, înaintea alegerilor legislative de la sfârşitul lunii februarie.

Autoritățile par să excludă un atac islamist

Probleme psihologice? Un alt motiv? Motivele presupusului autor al carnagiului, care era cunoscut pentru comentariile sale anti-islamice şi conspiraţioniste de pe reţelele sociale, rămân neclare.

"Trebuie să înţelegem autorul, acţiunile şi motivele sale, iar apoi să tragem concluziile legale", a declarat Olaf Scholz.

Vineri, în jurul orei locale 19:00 (18:00 GMT), o maşină BMW puternică, închiriată, potrivit DPA, a intrat brusc pe aleile târgului de Crăciun, secerând vizitatorii unul câte unul pe o distanţă de aproximativ 400 de metri.

Atacul a avut loc la opt ani după un incident similar la un târg de Crăciun din Berlin. Însă, în acest stadiu, autorităţile par să excludă un act islamist precum cel comis la Berlin în 2016.

Profilul presupusului autor, Taleb Jawad H. Al Abdulmohsen, care a fost arestat lângă maşina folosită în atac, ridică multe întrebări.

Denunța pericolul islamizării Germaniei și aproba pozițiile extremei drepte germane

Acest medic exercita profesia de psihiatru într-un orăşel nu departe de Magdeburg, unde avea statut de refugiat. Departe de a simpatiza cu mişcarea jihadistă, el era, dimpotrivă, cunoscut de ani de zile pentru declaraţiile sale frecvente împotriva islamului pe reţelele sociale.

El a declarat că se simte persecutat pentru că denunţă "pericolele" islamizării Germaniei, de care Berlinul este co-responsabil.

Bărbatul a devenit cunoscut în comunitatea saudită din Germania ajutând solicitanţii de azil, în special femeile. Mai recent, simpatizează cu poziţiile AfD şi Elon Musk.

"În acest stadiu al anchetei, nu este încă posibil să se clasifice exact ce s-a întâmplat la piaţa de Crăciun", a declarat poliţia locală.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cel puțin 22 de persoane au murit într-un accident de autocar în sud-estul Braziliei. Din ce cauza s-ar fi produs coliziunea

Cel puţin 22 de persoane au murit sâmbătă, când un autobuz s-a prăbuşit şi a luat foc în statul Minas Gerais (sud-estul Braziliei), au anunţat pompierii într-un comunicat de presă - transmit AFP şi Reuters.

Anunț misterios al lui Viktor Orban: Trecem de la război la pace. Se vor întâmpla lucruri noi, la care nici nu s-a visat

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în lumina alegerilor din SUA, lumea este în pragul unei "noi realităţi" şi urmează să se întâmple "lucruri noi", relatează MTI.

 

Noii conducători ai Siriei au numit un ministru de Externe, pe fondul eforturilor de a stabili relații internaționale

Noii conducători ai Siriei au numit un ministru de Externe, în timp ce încearcă să construiască relaţii internaţionale la două săptămâni după ce Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere, transmite Reuters.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.