Scene apocaliptice în Italia. Peste 100 de persoane au fost rănite de grindină. Avea mărimea unei mingi de tenis | VIDEO

62368146

Cel puțin 110 persoane au fost rănite după ce, în noaptea de miercuri spre joi, o regiune din nordul Italiei a fost lovită de grindină de mărimea unei mingi de tenis.

 

Într-o furtună surpriză, grindină cu diametrul de până la 10 cm a fost aruncat[ pe străzile din Veneto, potrivit președintelui regional Luca Zaia, citat de CNN.

Serviciile de urgență au răspuns la peste 500 de apeluri de ajutor din cauza pagubelor materiale și a vătămărilor corporale, a declarat protecția civilă regională din Veneto.

Muncitorii au îndepărtat sticla de la ferestrele sparte și au tăiat copaci și alte plante, care au fost grav afectate de furtună.

„Valul de vreme rea, după ce a afectat regiunile noastre muntoase, a lovit acum și câmpiile, provocând rănirea unor persoane”, a declarat Zaia, adăugând că cele mai multe răni au fost cauzate de geamuri sparte și de oameni care au alunecat pe grindină.

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care se plimba pe bicicletă, a murit în timpul furtunii, când soția sa, care îl urmărea cu mașina, a trecut peste el, a relatat Sky24, afiliat CNN.

Europa a cunoscut schimbări dramatice ale vremii în acest an.

Caniculă devastatoare în Italia, Spania și Grecia

Italia, Spania și Grecia s-au confruntat cu o căldură necruțătoare timp de mai multe zile. Capitala italiană Roma a atins, marți, un nou record de temperatură, de 41 de grade Celsius.

Societatea Meteorologică Italiană a numit ultimul val de căldură Cerberus, după monstrul cu trei capete care apare în Infernul lui Dante ca paznic la porțile iadului. „Pământul are febră mare, iar Italia o simte pe propria piele”, a declarat Luca Mercalli, șeful Societății Meteorologice Italiene, pentru CNN.

În luna mai, unele părți din regiunea Emilia Romagna din nordul Italiei au fost afectate de inundații mortale, care au avut loc „o dată la un secol”, peste 20 de râuri din regiune ieșind din matcă și provocând un val de alunecări de teren.

Pe măsură ce criza climatică provocată de om se accelerează, oamenii de știință sunt de părere că fenomenele meteorologice extreme vor deveni din ce în ce mai frecvente și mai intense.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62368145
Un om de afaceri, găsit mort în mașină, mușcat de șarpe. Iubita lui a angajat un hipnotizator de șerpi pentru a se răzbuna

Un om de afaceri în vârstă de 30 de ani a fost găsit mort în mașina sa în nordul Indiei, poliția spunând că iubita sa, împreună cu un hipnotizator de șerpi, un prieten și două menajere au conspirat pentru a-l ucide, dezlănțuind o cobră asupra sa.  

62368139
Șeful CIA crede că Putin se va răzbuna pe Prigojin. "Dacă aş fi în locul lui, nu mi-aş concedia degustătorul de mâncare"

Directorul CIA, William Burns, a declarat că este probabil ca preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să caute încă să se răzbune pe Evgheni Prigojin, după rebeliunea mercenarilor Wagner din luna iunie.

62368138
Momentul șocant în care o femeie scapă în mod miraculos, în urma unui accident. Ce s-a întâmplat la nici doi metri de ea

O femeie din Argentina se poate declara, fără rezerve, un om norocos.

 

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).