Scandal fără precedent în Germania. Rusia a publicat înregistrarea unei discuții secrete a unor ofițeri nemți despre Ucraina

62374140
AFP

Armata germană a anunţat sâmbătă că investighează suspiciunile de interceptare ilegală a unor conversaţii între mai mulţi dintre ofiţerii săi privind livrări de arme către Ucraina.

"Noi examinăm dacă comunicaţiile legate de forţele aeriene au făcut obiectul unor ascultări, contraspionajul militar (BAMAD) a luat toate măsurile necesare", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării, potrivit Agerpres.

Ea a reacţionat la o controversă tot mai mare apărută după difuzarea, vineri, în Rusia, pe reţelele de socializare, a ceea ce pare a fi înregistrarea unei conversaţii între ofiţeri germani de rang înalt.

Redactorul-şef al canalului de stat rus RT, controlat de Kremlin, Margarita Simonian, a publicat un fişier cu o durată de mai bine de jumătate de oră, prezentându-l ca o discuţie între militari germani despre lovituri vizând Crimeea. Această peninsulă a fost anexată în 2014 de Moscova, aminteşte AFP.

În această conversaţie, ascultată de AFP, dar care nu este datată, participanţii la ceea ce pare a fi o videoconferinţă discută în special despre ipoteza livrării Kievului de către Germania a rachetelor cu rază lungă de acţiune Taurus de producţie germană, care ar fi necesare pentru a permite forţelor ucrainene să le utilizeze şi eventualul impact al acestora.

Experţi întrebaţi de săptămânalul german Der Spiegel au considerat că fişierul este autentic.

Participanţii menţionează în special ipoteza unor lovituri vizând Podul Crimeei ce leagă Peninsula Kerci, în Crimeea, la vest, şi teritoriul Rusiei.

Dacă discuţiile se dovedesc autentice, ar fi foarte jenante pentru Berlin. Pentru că până acum Germania a refuzat oficial orice livrare de rachete Taurus, în ciuda faptului că acestea au fost cerute cu voce tare de Kiev, de teama unei escaladări a războiului. Aceste dispozitive au o bătaie de peste 500 km.

FOTO: rachetă Taurus

racheta taurus

În înregistrare, participanţii discută şi detalii privind livrările de rachete cu rază lungă de acţiune Scalp de către Franţa şi Marea Britanie către Ucraina.

"Dacă această poveste se dovedeşte a fi adevărată, ar fi foarte problematică", a declarat preşedintele comisiei parlamentare germane de monitorizare a serviciilor secrete, Konstantin von Notz, ziarelor grupului RND.

La Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe Maria Zaharova a cerut "explicaţii rapide din partea Germaniei" cu privire la această afacere. "Orice încercare de a evita răspunsul la întrebări va fi considerată o recunoaştere a vinovăţiei", a declarat ea.

La rândul său, numărul doi al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a considerat pe contul său de Telegram că "rivalii noştri dintotdeauna, germanii, au redevenit duşmanii noştri juraţi".

"Uitaţi-vă cât de precis şi în detaliu vorbesc +nemţălăii+ despre lovirea teritoriului nostru cu rachete cu rază lungă de acţiune, alegerea ţintelor de lovit şi cum să producă pagube maxime patriei noastre", a spus el.

Responsabilii germani, la rândul lor, se tem că această presupusă interceptare nu este izolată.

"Întrebarea este dacă aceasta este o chestiune excepţională sau o problemă de securitate structurală" în interiorul armatei germane, a adăugat Konstantin von Notz.

Un expert în probleme de apărare din cadrul principalului partid de opoziţie CDU (conservatori), Roderich Kiesewetter, a estimat că "conversația a fost răspândită în mod deliberat de Rusia în acest moment precis cu un obiectiv foarte particular", acela de a ucide din faşă dezbaterea din Germania în jurul livrării rachetelor Taurus către Kiev.

"Alte conversaţii au fost cu siguranţă ascultate şi vor fi difuzate mai târziu pentru a servi intereselor Rusiei", a declarat el la canalul ZDF.

Potrivit Spiegel, discuţia dintre ofiţerii germani a emanat dintr-o videoconferinţă pe platforma publică WebEx şi nu dintr-o reţea secretă internă a armatei, ceea ce ridică întrebări cu privire la normele de securitate internă în Bundeswehr (forţele armate ale RFG n.r.).

Ministerul german al Apărării nu a comentat informaţiile despre o conversaţie între înalţi oficiali militari germani în legătură cu planurile de a ataca Podul Crimeei cu posibila utilizare a rachetelor Taurus, a cărei înregistrare, după cum a relatat revista Der Spiegel, este probabil autentică, adaugă sâmbătă agenţia oficială de presă rusă TASS.

"Vă rugăm să înţelegeţi că, în principiu, nu comentăm rapoartele din presă şi conţinutul acestora", a declarat un reprezentant al Ministerului german al Apărării unui corespondent TASS.

La rândul său, secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Kremlinul nu deţine încă informaţii despre conţinutul înregistrării unei conversaţii între ofiţerii germani despre atacul asupra Podului Crimeei.

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a spus că problema discutării atacului asupra Podului Crimeei de către ofiţeri de rang înalt german va fi dezbătută la următoarea şedinţă a camerei inferioare a parlamentului rus.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat în repetate rânduri că este împotriva furnizării de rachete Taurus către Ucraina.

Scholz îşi justifică poziţia prin pericolul ca Germania să fie atrasă în conflict.

Joi, în timpul unei discuţii cu cetăţeni din Dresda, şeful guvernului german a vorbit din nou împotriva furnizării de Taurus către Kiev, explicând că, dacă sunt programate incorect, rachetele ar putea atinge ţinte la Moscova, adaugă TASS.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Câți ruși au fost arestați la înmormântarea lui Aleksei Navalnîi. ”Putin, criminal!”

Peste o sută de persoane au fost reţinute în toată Rusia în timpul funeraliilor liderului opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, care a fost înmormântat vineri în capitala Rusiei, pe fondul unor măsuri stricte de securitate, scrie EFE.

FOTO. Orașul natal al lui Putin a fost atacat de o dronă kamikaze, după ce a fost numit "ucigaș" la funeraliile lui Navalnîi

Orașul natal al lui Vladimir Putin a fost ținta unui atac kamikaze cu dronă sâmbătă dimineață, la câteva ore după ce acesta a fost catalogat drept "ucigaș" de către cei care au participat la funeraliile lui Alexei Navalnîi.

Fiica lui Navalnîi își ia rămas bun de la tatăl său într-un mesaj emoționant: Ai fost și vei rămâne mereu eroul meu

Daria Navalnaia, fiica regretatului opozant al lui Putin Alexei Navalnîi, a postat vineri pe Instagram un mesaj în care își ia rămas bun și onorează amintirea tatălui său.

 

Recomandări
Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova.