Scandal diplomatic la cel mai înalt nivel. Polonia îşi retrage de urgență ambasadorul din Ungaria

62559590
AFP

Polonia şi-a retras ambasadorul din Ungaria, după ce guvernul premierului conservator ungar Viktor Orban i-a acordat azil politic unui fost viceministru polonez al justiţiei acuzat de corupţie, a anunţat joi Ministerul polonez de Externe, potrivit AFP.

Relaţiile dintre Polonia şi Ungaria s-au degradat semnificativ după ce formaţiunea conservatoare poloneză Lege şi Justiţie (PiS), de care Orban este foarte apropiat, a pierdut alegerile legislative şi guvernarea, în octombrie 2023, iar conducerea guvernului de la Varşovia a fost preluată de o coaliţie condusă de premierul eurofil liberal Donald Tusk.

De atunci, între partidul Lege şi Justiţie (PiS) - susţinut de preşedintele în exerciţiu Andrzej Duda şi de preşedintele ales Karol Nawrocki - şi coaliţia lui Tusk se desfăşoară o luptă politică ce are ca principale mize justiţia şi presa. După preluarea puterii, guvernul lui Tusk a făcut o prioritate din a aduce în instanţă miniştri şi oficiali ai fostului executiv naţionalist, astfel încât aceştia să răspundă pentru ceea ce actualul prim-ministru susţine că ar fi practici corupte şi contrare statului de drept.

Unul dintre aceştia este Marcin Romanowski, fost viceministru al Justiţiei şi membru al formaţiunii PiS, acuzat de mai multe infracţiuni, în special o tentativă de deturnare a circa 40 de milioane de euro dintr-un fond pe care-l gestiona şi care era destinat asistării victimelor delincvenţei.

Dat în urmărire după emiterea unui mandat european de arestare, Marcin Romanowski a dispărut la începutul lunii decembrie. El a primit azil politic în Ungaria, care şi-a motivat decizia de a-i acorda azil prin lipsa garanţiilor că dosarul său "va fi tratat imparţial şi lipsit de orice influenţă politică în ţara sa de origine".

În urma acestei decizii, Polonia şi-a rechemat încă din decembrie ambasadorul de la Budapesta pentru consultări, dar acum Ministerul polonez de Externe a anunţat retragerea definitivă a diplomatului care şi-a "încheiat mandatul pe 15 iulie". Această decizie urmează unui "gest ostil la adresa Republicii Polonia, respectiv acordarea azilului politic fostului ministru Marcin Romanowski, dat în urmă pentru fapte penale", precizează MAE de la Varşovia.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Marea Britanie reduce vârsta de vot la 16 ani: „Sunt suficient de mari pentru a munci și pentru a plăti taxe”

Vârsta de la care se poate vota în Marea Britanie a fost scăzută la 16 ani, modificarea urmând să fie aplicată începând cu următoarele alegeri.

Trump anunță că a convins Coca-Cola să schimbe rețeta. Ingredientul pe care a cerut să îl înlocuiască

Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că firma Coca-Cola a acceptat să utilizeze zahăr din trestie de zahăr în băutura răcoritoare emblematică din SUA, la sugestia sa, deşi compania nu a confirmat încă această decizie.

Sistemele Patriot vor fi transferate Kievului „cât mai rapid posibil”, anunță șeful militar al NATO din Europa

Kievul va primi rapid sisteme suplimentare de apărare aeriană Patriot, a anunțat joi, în Germania, comandantul suprem al NATO în Europa, Alexus Grynkewich, pe fondul intensificării atacurilor rusești îm Ucraina.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Interesele României în Regiunea Arctică. Președintele Nicușor Dan participă la Summitul European, invitat de Finlanda

Preşedintele Nicuşor Dan va participa, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi.