Șase persoane, condamnate pentru că au complotat să-l ucidă pe președintele Madagascarului

62231116
Getty

Un tribunal din Madagascar a condamnat, vineri, șase persoane pentru un complot împotriva președintelui Andry Rajoelina. Aceștia au primit pedepse de până la 20 de ani de închisoare cu muncă silnică.

Paul Rafanoharana, despre care presa locală a raportat că a fost consilier al președintelui, a primit cea mai mare pedeapsă în procesul care vizează complotul pentru uciderea fostului său șef.

Rajoelina a început un al doilea mandat prezidențial pe insula Oceanului Indian în 2019.

Francezul Philippe François, fost ofițer în armata franceză, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Alte 14 persoane au fost achitate.

Un judecător de la înalta instanță din capitala Antananarivo a declarat că cei șase, printre care și un fost general de armată, s-au făcut vinovați de acuzații, inclusiv de complot pentru a da jos guvernul și de asociere criminală cu scopul de a amenința viața președintelui. Toți au negat acuzațiile.

Maestrul Willy Razafinjatovo, unul dintre avocații lui Rafanoharana, a declarat pentru Reuters că va ataca decizia la o instanță superioară.

„Sunt îngrozit. Este scandalos", a spus un alt avocat al lui Rafanoharana, Maestrul Arlette Rafanomadio, despre hotărâre.

Suspecții au fost arestați în iulie și august anul acesta, dar detaliile planului nu au fost făcute publice.

Rajoelina, în vârstă de 47 de ani, a preluat puterea pentru prima dată în fosta colonie franceză de 26 de milioane de oameni într-o lovitură de stat din martie 2009, înlăturându-l pe Marc Ravalomanana. El a rămas la conducerea unui guvern de tranziție până în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62231115
Cel puţin 12 morţi într-o explozie cauzată de o scurgere de gaz, în Pakistan

Cel puţin 12 persoane au murit şi mai multe au fost rănite, sâmbătă, într-o explozie cauzată de o scurgere de gaz în Karachi, un oraş portuar din sudul Pakistanului, a indicat Poliţia, scrie AFP.

62228967
Omicron se răspândește semnificativ mai repede decât Delta. Avertismentul de ultimă oră al OMS

Varianta Omicron a coronavirusului se răspândeşte semnificativ mai repede decât Delta în ţări cu transmitere comunitară, cu o dublare a timpului de la 1,5 la 3 zile, a spus Organizaţia Mondială a Sănătăţii, scrie The Guardian.

62177438
Cutremur în Italia. Seismul a fost puternic resimţit la Milano

Un seism cu magnitudinea 4,4 s-a produs, sâmbătă, în nordul Italiei, a anunţat Institutul Italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), potrivit Reuters.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.