Cu cât au vândut ocupanții ruși casa de vacanţă din Crimeea a preşedintelui ucrainean Zelenski

62395876
Profimedia

Autorităţile ruse de ocupaţie au vândut la licitaţie casa de vacanţă din Crimeea a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Apartamentul de 120 de metri pătraţi s-a vândut cu 44,3 milioane de ruble (echivalentul a 480.000 de dolari), aproape dublu cât preţul minim cerut iniţial; are trei camere, vedere la Marea Neagră şi la Palatul Livadia, fosta reşedinţă de vară a ultimului ţar rus, Nicolae al II-lea, transmite, luni, agenţia TASS, preluată de dpa, citate de Agerpres.

Au licitat doar două persoane. Cumpărătoarea, Olga Lipoveţkaia, a declarat portalului de ştiri online Mash că a fost atrasă de locul respectiv şi de clima din Crimeea, nu de istoricul imobilului.

O parte din bani vor fi folosiți pentru războiul din Ucraina

Casa aparţinuse oficial soţiei lui Zelenski, Olena, care a cumpărat-o în 2013, cu un an înainte ca Rusia să anexeze Crimeea. În perioada respectivă, actualul preşedinte încă lucra ca actor.

Proprietatea a fost confiscată anul acesta, în urma unei modificări legislative adoptate în unanimitate de parlamentul înfiinţat de Rusia în peninsula Crimeea.

O parte din suma obţinută la licitaţie urmează să fie destinată efortului de război al Rusiei împotriva Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62398072
Avertisment ONU: Situaţia din Siria, „cea mai periculoasă după multă vreme”
ONU şi-a exprimat, luni, îngrijorarea în legătură cu „escaladarea” ostilităţilor în Siria, unde situaţia este „cea mai periculoasă după multă vreme”, cu consecinţe ale războiului dintre Israel şi Hamas care „au început deja”.  
62398069
Kremlinul susține că haosul creat pe aeroportul din Daghestan a avut „influențe externe”
Războiul din Fâșia Gaza a provocat turbulențe în republica rusă majoritar musulmană Daghestan.
62397733
Cauza morții actorului Matthew Perry, în continuare investigată. Starul din „Friends” a fost găsit mort, în jacuzzi
Cauza morții actorului Matthew Perry este în continuare investigată. Starul de 54 de ani, celebru pentru rolul personajului Chandler din serialul „Friends”, a fost găsit decedat, sâmbătă, acasă, în jacuzzi.