Rusia vrea mai mulţi bani de la marile firme pe fondul creşterii costurilor războiului

62290671

Guvernul rus intenţionează să colecteze sume mai mari de bani de la unii producătorii de materii prime, precum şi de la companiile de stat, iar în paralel să reducă cheltuieile care nu au legătură cu apărarea, transmite Bloomberg.

Printre propuneri se află dividende mai mari de la companiile de stat şi "plăţi unice" de la producătorii de îngrăşăminte şi cei de cărbune, conform unor instrucţiuni emise la mijlocul lunii decembrie de către premierul Mihail Mişustin, potrivit sursei citate.

Măsurile Guvernului de la Moscova fac parte dintr-un efort mai larg de "mobilizare a veniturilor". În plus, Executivul a alocat cheltuieli suplimentare în valoare de 175 de miliarde de ruble (2,4 miliarde de dolari) pentru a strămuta 100.000 de persoane din Herson în Rusia, ceea ce ar reprezenta o recunoaştere tacită a Kremlinului că există speranţe mici privind recucerirea acelor părţi din Ucraina pe care forţele ruseşti le-au abandonat în toamna anului trecut.

Bugetul Rusiei este supus la presiuni din ce în ce mai mari în condiţiile în care invazia Ucrainei a intrat în al doilea an, iar economia rusă se contractă ca urmare a sancţiunilor extinse impuse de SUA şi Uniunea Europeană. Dividendele şi taxele excepţionale plătite de gigantul energetic Gazprom PJSC au permis Rusiei să înregistreze un excedent bugetar la finele anului trecut, însă cheltuielile mari din luna decembrie este posibil să fi adus bugetul statului rus pe deficit.

Sursele citate de Bloomberg susţin că o parte dintre fondurile suplimentare sunt necesare pentru a acoperi costurile care au legătură cu războiul. Sursele adăugă că nu a fost luată încă o decizie cu privire la mărimea dividendelor sau a "plăţilor unice", pentru că acestea vor depinde de situaţia bugetară pe ansamblul anului 2022. Cu toate acestea, acolo unde este posibil, autorităţile ruse vor încerca să stabilească un nivel al dividendelor de peste 50% din profitul net al companiilor de stat, au dezvăluit sursele consultate de Bloomberg.

În încercarea de a echilibra situaţia bugetară, premierul Mihail Mişustin a ordonat o "optimizare" a cheltuielilor care nu au legătură cu apărarea şi securitatea, care ar trebui să genereze economii de cel puţin 150 de miliarde de ruble.

În condiţiile în care Rusia se pregăteşte pentru mai mulţi ani de deficite bugetare şi de imposibilitatea de a accesa pieţele internaţionale de obligaţiuni, Guvernul de la Moscova este presat să se asigure că are acces la finanţare, în timp ce veniturile din energie se reduc.

Dacă anul trecut Ministerul rus de Finanţe prognoza un deficit bugetar de 0,9% din PIB, acum se aşteaptă la un deficit de 2% din PIB atât pentru 2022, cât şi pentru 2023.

În total, cheltuielile pe anul trecut au ajuns, probabil, la aproximativ 30.000 de miliarde de ruble, a declarat la finele lunii decembrie ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, cu aproximativ 27% peste ceea ce era prevăzut iniţial.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62315515
Un tată îndurerat are o dorință sfâșietoare. Mai cere „măcar încă o zi” cu cei doi copii uciși cu bestialitate

Jason Bennett are o dorință sfâșietoare pentru Anul Nou - un vis care nu se poate împlini niciodată. Să mai petreacă o zi cu copiii săi uciși, scrie Mirror.co.uk.

62305786
Secretar ucrainean: Ucrainei i se poate oferi o opțiune „coreeană” pentru rezolvarea conflictului

Conducerea rusă ar putea oferi Ucrainei un „scenariu coreean” pentru încheierea ostilităților, care implică divizarea țării și înregistrarea legală a pierderii controlului asupra teritoriilor ucrainene de est de către Kiev, scrie Kommersant.ru.

62167196
Dat dispărut de media în 2020, Jack Ma, unul dintre cei mai bogați oameni din China, a apărut în Thailanda

Jack Ma, miliardarul chinez, fondator al companiei de e-commerce Alibaba, a apărut în public, în Thailanda, cu doar câteva ore înainte ca Ant Group să anunțe oficial că acesta va renunța la controlul companiei.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.