Rusia reacționează la protestele din Georgia, afirmând că această țară ”ia rapid calea Ucrainei, în abisul întunecat”

×
Publicitate

Kremlinul a reacționat, luni, la valul de proteste proeuropene din Georgia, afirmând că acestea par a fi o tentativă de "Revoluţie Portocalie" după modelul ucrainean.

Mai mult, Rusia susține că autorităţile de la Tbilisi încearcă să stabilizeze situaţia, informează Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

"Paralela cea mai directă este cu cele întâmplate în Maidan în Ucraina. Există toate indiciile că se încearcă organizarea unei Revoluţii Portocalii", a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, potrivit EFE.

Peskov a mai declarat că unii dintre protestatari au încălcat în mod evident legea, atacând poliţia, dar că Rusia nu se va implica în această situaţie, transmite Reuters.

Duminică, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei condus de actualul şef al statului, Vladimir Putin, a spus practic acelaşi lucru.

Medvedev a scris pe aplicaţia Telegram că Georgia "ia rapid calea Ucrainei, în abisul întunecat". "De obicei, astfel de lucruri se termină foarte prost", a adăugat Medvedev.

Tot duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, după întrevederea sa de la Kiev cu noul preşedinte al Consiliului European, Antonio Costa, că Rusia vrea să învingă Uniunea Europeană nu doar în Ucraina, ci şi în Republica Moldova şi Georgia.

"Vedem cum Rusia încearcă să înfrângă Europa nu doar în Ucraina, ci şi în Georgia şi Republica Moldova. Rusia foloseşte metode diferite pentru fiecare ţară în parte, însă obiectivul este acelaşi, şi este un obiectiv antieuropean", a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă comună cu Costa, potrivit EFE.

Preşedintele ucrainean s-a referit la bătălia politică pe care forţele proeuropene o duc cu alte mişcări favorabile menţinerii legăturilor cu Moscova atât în Republica Moldova, cât şi în Georgia, unde au izbucnit proteste împotriva deciziei guvernului, considerat prorus, de a suspenda negocierile de integrare cu UE.

În Republica Moldova, candidata proeuropeană Maia Sandu a câştigat turul doi al alegerilor prezidenţiale, desfăşurate pe 3 noiembrie. Autorităţile de la Chişinău au denunţat ingerinţa Rusiei în favoarea candidatului opoziţiei.

"Vom continua să facem tot posibilul pentru a pune capăt cât mai curând acestui război început de Rusia nu numai împotriva Ucrainei, ci şi împotriva întregii Europe unite", a subliniat Zelenski, care a insistat pe importanţa simbolică a deciziei noului preşedinte al Consiliului European, care a ales Ucraina drept destinaţie a primei sale vizite după preluarea mandatului.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62477807
Forțele lui Putin au lansat o ploaie de drone asupra Ucrainei. A fost anunțat numărul victimelor

Ucraina a anunţat luni că a fost vizată de 110 drone în cursul nopţii, un atac rusesc care s-a soldat cu un mort şi trei răniţi în oraşul Ternopil, în vestul ţării, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.

62502471
Scholz, vizită-surpriză la Kiev: „Germania va rămâne cel mai puternic susţinător al Ucrainei în Europa”

Cancelarul german Olaf Scholz a sosit luni dimineaţă la Kiev într-o vizită surpriză, potrivit unei postări pe X, însoţite de o fotografie, a şefului guvernului de la Berlin.

62502465
Declarația incredibilă a unui șef de bancă rusească. Se așteaptă să „zgâlțâie” corpul birocratic

Trump este „o persoană dinamică” care „zgâlțâie” corpul birocratic, a declarat șeful unei importante bănci rusești, care speră la un acord de pace pe termen lung cu Ucraina, pentru „stabilitate”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.