Rusia nu vrea pace în termenii Statelor Unite. Motivul cinic invocat de Vladimir Putin

62520897
IMAGO

Rusia refuză pacea în Ucraina în termenii SUA, iar motivul transmis de Vladimir Putin este că o încetare a focului doar le-ar da ucrainenilor ocazia să se regrupeze pentru ”a continua același lucru”. Ucraina se apără de 3 ani contra invaziei ruse.

Consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, a declarat joi că a transmis Washingtonului că o încetare a focului de 30 de zile propusă de SUA şi Ucraina nu ar face decât să ofere un respiro armatei ucrainene şi a apreciat că propunerea trebuie regândită, pentru a ţine cont de asemenea de interesele Rusiei, nu doar de cele ale Ucrainei, relatează Reuters.

Acest armistiţiu a fost convenit la negocierile americano-ucrainene desfăşurate marţi în Arabia Saudită. De asemenea, preşedintele american Donald Trump a acceptat să reia ajutorul militar şi furnizarea de informaţii către Ucraina, pe care le suspendase după disputa avută pe 28 februarie la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a reproşat atunci că nu doreşte încheierea unui acord de pace cu Rusia.

Trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a sosit joi la Moscova pentru a se întâlni cu Putin. Potrivit oficialilor ruşi, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz, a oferit miercuri Moscovei detalii despre armistiţiul propus, iar Rusia este pregătită să discute asupra acestuia.

Iuri Uşakov, consilierul prezidenţial rus care a fost ambasador la Washington şi vorbeşte în numele lui Putin în chestiunile de politică externă majore, a declarat la televiziunea publică rusă că a discutat miercuri cu Waltz pentru a-i comunica poziţia Rusiei asupra propunerii de armistiţiu.

Rusia invadatoare se plânge: ”Nouă nu ne oferă nimic”

"Documentul (cu propunerea de armistiţiu - n.red) mi se pare că are un caracter grăbit (...) Va fi necesar să fie revizuit, regândit pentru a lua în considerare şi poziţia noastră. El prezintă doar poziţia ucraineană", a remarcat Uşakov.

"Noua nu ne oferă nimic. Doar le oferă ucrainenilor ocazia de a regrupa, de a se consolida şi a continua acelaşi lucru", a explicat el.

Prin urmare, "am transmis poziţia noastră conform căreia acesta nu este altceva decât un răgaz temporar pentru armata ucraineană, nimic mai mult", a subliniat Uşakov.

"Obiectivul nostru este o soluţionare pe termen lung care să ţină cont de interesele legitime ale ţării noastre şi de preocupările noastre bine-cunoscute. Consider că nimeni nu are nevoie de paşi care (doar) imită acţiunile paşnice în această situaţie", a precizat consilierul lui Putin.

Acesta din urmă, a anunţat Uşakov, se va adresa presei în cursul zilei de joi pentru a prezenta mai detaliat poziţia Rusiei.

Întrebat despre o relatare a agenţiei Reuters conform căreia Rusia a transmis Statelor Unite o listă de cereri în vederea încheierii unui acord de pace cu Ucraina şi normalizării relaţiilor cu SUA, Uşakov a răspuns că preşedinţia SUA cunoaşte poziţia Moscovei.

În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat joi lipsa de răspuns a Rusiei la propunerea de armistiţiu, acuzând Moscova că încearcă să "prelungească războiul".

"Din păcate, de mai bine de 24 de ore, lumea nu a auzit încă un răspuns semnificativ din partea Rusiei", a scris Zelenski pe reţeaua socială X. "Sperăm că presiunea SUA" va "forţa Rusia să pună capăt războiului", a adăugat el.

Trump şi-a manifestat miercuri speranţa că Rusia va accepta propunerea de armistiţiu, sugerând totodată că în caz contrar i-ar putea impune noi sancţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Rușii amenință: Desfăşurarea unor trupe de menţinere a păcii în Ucraina va fi considerată ”conflict armat direct”

Rusia a reafirmat joi că desfăşurarea unor trupe de menţinere a păcii în Ucraina, idee asupra căreia insistă Franţa şi Marea Britanie în eventualitatea unui acord de pace, este ”total inacceptabilă”.

Trump amenință cu taxe vamale de 200% pentru alcoolul din țările UE, dacă UE nu renunță la taxele pe whisky

Președintele american Donald Trump a amenințat cu o taxă vamală de 200% pe alcoolul din țările UE, dacă UE nu elimină o "taxă vamală urâtă de 50% pe whisky", scrie BBC

Răspunsul Rusiei privind încetarea focului în Ucraina, după ce Trump l-a amenințat pe Putin cu sancțiuni „devastatoare”

O încetare temporară a focului ar oferi Ucrainei un „respiro”, a declarat Kremlinul, argumentând astfel refuzul său de a accepta un armistiţiu.

Recomandări
Miza celor șapte hidrocentrale disputate între PSD și Palatul Cotroceni. Cel mai vechi proiect datează din 1989

Șapte hidrocentrale începute în urmă cu zeci de ani sunt subiectul unei noi dispute între Palatul Cotroceni și Parlament.

Forțele Navale: Dronele descoperite lângă Neptun Deep erau rusești. Avem 159 de mine marine distruse

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, a afirmat că dronele descoperite şi distruse în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, au fost de provenienţă rusească. 

VIDEO cu Eclipsa de Soare. Europa a avut parte de o eclipsă totală de Soare, prima după 27 de ani

Miercuri, 12 august 2026, a avut loc cea mai importantă eclipsă de Soare a anului, un fenomen astronomic vizibil parțial și din România, dar care a putut fi admirat în forma sa totală în special din Spania și din regiuni nordice.