Rusia cere ca Transnistria să revină în componența Republicii Moldova

61953194
Getty

Moscova pledează pentru revenirea la principiile din Memorandumul Kozak, potrivit ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, citat luni de Radio Chişinău, cu referire la media ruse.

În cadrul unui forum de tineret, Lavrov a spus Rusia pledează pentru soluţionarea politică a conflictului de pe Nistru şi revenirea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, care să-şi păstreze suveranitatea şi neutralitatea.

'Federaţia Rusă nu a recunoscut Republica Moldovenească Nistreană. Federaţia Rusă este parte a procesului de reglementare a acestui conflict pe baza criteriilor respective. Principiul numărul unu: statut special pentru Transnistria, coodonat cu Tiraspolul astfel încât Republica Moldova să-şi păstreze suveranitatea, adică să nu fie absorbită de nimeni ca stat şi să-şi păstreze statutul de neutralitate, adică să nu adere la blocuri militar-politice', a subliniat Serghei Lavrov, citat de portalul rusesc PolitNavigator.

Ministrul rus de externe a mai spus că 'aceste principii au fost coordonate cu mulţi ani în urmă, la începutul anilor 2000' şi că, în baza acestor principii, urma să fie semnat Memorandumul Kozak, pe care Chişinăul l-a respins în ultimul moment.

Memorandumul Kozak a fost un proiect de reglementare a conflictului transnistrean, coordonat de actualul vicepremier rus, Dmitri Kozak. El a fost lansat de către Moscova în 2003 şi prevedea soluţionarea crizei transnistrene în urma unor tratative directe între Chişinău şi Tiraspol, precum şi acordarea dreptului de veto părţii transnistrene în problemele de politică externă ale Republicii Moldova, dar şi menţinerea unei baze militare ruse în Republica Moldova timp de cel puţin 25 de ani, aminteşte Radio Chişinău.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62060942
Anunţul oficial al lui Putin privind incidentul nuclear din Rusia. "Am trimis experţi"
'Nu există niciun risc' după explozia care s-a soldat cu cinci morţi la 8 august la o bază de lansare a rachetelor în Marele Nord rus, a asigurat luni preşedintele Vladimir Putin, în timpul unei vizite în Franţa.
62070770
O bombă care viza poliţişti a explodat în Irlanda de Nord, aproape de frontieră
O bombă care viza poliţişti a explodat luni dimineaţă în Irlanda de Nord, la Newtonbutler, în apropierea frontierei cu Irlanda, fără a face victime, a anunţat poliţia locală.
62070769
Americanii au testat una dintre rachetele interzise până acum prin tratatul cu Rusia
Armata americană a efectuat duminică un test cu rachetă convenţională de croazieră cu rază medie de acţiune, lansată de pe coasta sa vestică, a comunicat luni Pentagonul, potrivit AFP, dpa şi Reuters.