Rusia atacă portul Odesa. Putin, acuzat de Kiev că a „scuipat în față” Turcia și ONU după acordul privind exportul cerealelor

62273995
Twitter

Rachete ruseşti au vizat sâmbătă portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, a anunţat armata ucraineană, la o zi după ce Kievul şi Moscova au semnat un acord ce ar trebui să permită reluarea exporturilor de cereale ucrainene blocate de război.

„Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului”, a anunţat Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram, conform Agerpres.

Ucraina îl acuză pe Putin să „a scuipat în faţă” ONU şi Turcia

Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin că „a scuipat în faţă” ONU şi Turcia prin faptul că a bombardat portul Odesa, afirmând că Moscova trebuie să-şi asume „întreaga responsabilitate” a eşecului acordului privind exporturile de cereale semnat cu o zi înainte la Istanbul, scrie news.ro.

„A fost nevoie de mai puţin de 24 de ore pentru ca Federaţia Rusă să lanseze un atac cu rachete asupra portului Odesa pentru a pune sub semnul întrebării acordurile şi promisiunile făcute ONU şi Turcia în documentul semnat ieri la Istanbul”, se arată într/un comunicat al ambasadei ucrainene la Ankara, potrivit The Guardian.

Lansând rachete în portul Odesa, preşedintele rus „scuipă în faţa secretarului general al ONU Antonio Guterres şi a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan care au depus eforturi enorme pentru a încheia acest acord pentru care Ucraina este recunoscătoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe Oleg Nikolenko.

Ucraina subliniază necesitatea implementării stricte a acordurilor privind reînnoirea exporturilor sigure de produse agricole ucrainene din trei porturi (Odesa, Chornomorsk şi Yuzhnoye) de peste Marea Neagră.

„Facem apel la ONU şi Turcia să se asigure că Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile în cadrul funcţionării în siguranţă a coridorului cerealelor. Rusia îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru adâncirea crizei alimentare globale în cazul în care acordurile la care s-a ajuns nu vor fi îndeplinite”, se arată în mesajul ambasadei.

Reacția ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, condamnă „fără echivoc” atacul rușilor asupra portului Odesa, transmis un purtătorul de cuvânt al ONU.

„Aceste produse sunt extrem de necesare pentru a aborda criza alimentară globală și pentru a ușura suferința a milioane de oameni aflați în nevoie pe întreg globul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq.

”Este imperativă implementarea deplină (a acordului –n.red) de către Federația Rusă, Ucraina și Turcia”, a mai susținut acesta citat de Reuters.

Reacția UE

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a condamnat ferm atacul rusesc asupra portului ucrainean Odesa şi a criticat Moscova pentru agresiunea împotriva unei ţinte cruciale de export de cereale.

''UE condamnă ferm atacul cu rachete ruseşti asupra portului maritim din Odesa. Lovirea unei ţinte esenţiale pentru exportul de cereale la o zi după semnarea acordurilor de la Istanbul este deosebit de condamnabilă şi demonstrează încă o dată dispreţul total al Rusiei faţă de dreptul şi angajamentele internaţionale'', a scris Borrell pe Twitter.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Japonia a aprobat deversarea apei de la centrala nucleară din Fukushima în ocean. Apa încă mai conține un element radioactiv

Autoritatea de reglementare în domeniul nuclear din Japonia a aprobat deversarea în mare a apei de la centrala atomică Dai-ichi din Fukushima, potrivit agenției de presă Reuters, citată de Agerpres.

Doi americani au fost uciși în Ucraina. Numărul total al cetățenilor americani uciși este acum de patru

Doi americani au fost uciși în timp ce luptau împotriva Rusiei în Ucraina. Autoritățile au confirmat pentru ABC News că doi cetățeni americani au murit în „regiunea Donbas din Ucraina”, scrie DailyMail.

Alertă de călătorie în Grecia. Val de caniculă și pericol de incendii

Ministerul Afacerilor Externe a emis, sâmbătă, o atenționare de călătorie pentru Grecia, unde urmează un val de caniculă și va fi pericol de incendii.

 

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.