Robert F. Kennedy Jr. anunță că Departamentul Sănătății din SUA va opri dezvoltarea vaccinurilor ARNm

62467453
Getty

Departamentul Sănătății din SUA, condus de Robert F. Kennedy Jr., a anunțat marți că oprește dezvoltarea vaccinurilor ARNm în cadrul unității sale de cercetare biomedicală, transmite Reuters.

Unitatea, denumită Autoritatea pentru Cercetare şi Dezvoltare Biomedicală Avansată, ajută companiile să dezvolte produse medicale pentru a face faţă ameninţărilor la adresa sănătăţii publice şi a furnizat, de asemenea, miliarde de dolari pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în timpul pandemiei.

HHS a declarat că diminuarea activităţii include anularea unui contract acordat companiei Moderna pentru dezvoltarea în stadiu avansat a vaccinului său împotriva gripei aviare pentru oameni şi pentru dreptul de a achiziţiona vaccinurile, o măsură anunţată pentru prima dată în luna mai.

Finanțări de 500 de milioane de dolari pentru vaccinuri

Agenţia de sănătate din SUA a declarat că respinge sau anulează, de asemenea, mai multe cereri de ofertă prealabile, inclusiv propuneri de la Pfizer, Sanofi Pasteur, CSL Seqirus, Gritstone şi altele.

În total, această decizie afectează 22 de proiecte în valoare de aproape 500 de milioane de dolari, a declarat agenţia.

HHS a precizat că decizia vine în urma unei revizuiri cuprinzătoare a investiţiilor legate de ARNm iniţiate în timpul stării de urgenţă în sănătatea publică legată de pandemia de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62548535
Noul preşedinte al Poloniei a depus jurământul. Ţara riscă să intre într-un blocaj politic în următorii ani
Karol Nawrocki, istoric şi boxer amator, aliat al preşedintelui american Donald Trump, a depus miercuri jurământul pentru un mandat de cinci ani în funcţia de preşedinte al Poloniei, relatează POLITICO.  
62565171
Trump s-a urcat pe acoperișul Casei Albe și a spus că instalează acolo rachete nucleare | GALERIE FOTO
Donald Trump s-a urcat marți pe acoperișul Casei Albe și a glumit că va instala acolo rachete nucleare. Președintele SUA a fost flancat de numeroase gărzi de corp și protejat de lunetiști.  
62467452
Trump sugerează că JD Vance ar putea fi succesorul său. Cine l-ar putea ajuta să câștige viitoarele alegeri
Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat marți că vicepreședintele JD Vance este „cel mai probabil” succesor al său la candidatura republicană din 2028 – cea mai clară susținere exprimată până acum pentru Vance, transmite Reuters.