Republica Moldova începe procedura de retragere din CSI, ”o organizație creată de Rusia pe ruinele URSS”

62164618
Getty

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a anunțat, luni, că a luat decizia de a iniția procedura de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităților Statelor Independente (CSI)..    

Comunitatea Statelor Independente este o organizație regională formată din nouă din cele 15 foste republici federale ale Uniunii Sovietice, excepțiile fiind cele trei țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și două țări care au părăsit organizația: Georgia în 2009 și Ucraina în 2018. Turkmenistanul are statut de membru asociat începând cu anul 2005.

”Războiul din Ucraina ne-a arătat cine ne sunt prietenii și cine ne sunt inamicii. Pe de o parte țările europene care au fost alături de noi. Totodată, am văzut și cine ne vrea răul, să stăm pe întuneric și să înghețăm în plină iarnă. Noi asta nu vrem, cetățenii Republicii Moldova au spus că vor să facă parte dintr-o lume a păcii. În calitate de președinte a Parlamentului, după discuții cu cetățenii, după consultări cu președintele și reprezentanții Guvernului, anunț că am luat decizia de a iniția procedura de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităților Statelor Independente.” - a spus Igor Grosu, potrivit Pro TV Chișinău.

Președintele Parlamentului a menționat că, odată ce o țară fondator a CSI, Federația Rusă, a atacat un alt stat fondator, Ucraina, ocupându-i teritorii și ucigându-i cetățenii, această organizație nu mai poate fi numită Comunitate.

Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova: ”După 30 de ani a devenit foarte clar că aflarea Republicii Moldova în structurile CSI, nu ne-a ajutat să rezolvăm conflictul transnistrean, nu ne-a ajutat să scoatem armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova, nu ne-a ferit de embargouri economice în cele mai complicate vremuri. Aflarea în CSI nu ne-a ferit de șantajul energetic în plină iarnă, amenințări și declarații oficiale la adresa independenții și suveranității Republicii Moldova. Aflarea în CSI nu a apărat țările membre de atacuri militare, război și ocupare ilegală a teritoriilor suverane.

Retragerea Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităților Statelor Independente este un prim pas. Este un proces care durează, un lucru este cert, când s-au impus embargouri asupra produselor noastre, a fost o lecție pentru producătorii noștri, ne-au impus să discutăm cu alte țări și producătorii noștri s-au convins că Europa este o piață mai mare și stabilă.”

Mai mult, Igor Grosu a precizat că Ucraina a părăsit deja această organizație.

„Mesajul meu pentru cetățenii noștri este simplu: Moldova este o țară independența, recunoscută, respectată de prieteni și vecini, liberă să ia decizii suverane. Noi avem determinarea și responsabilitate să ne îndepărtăm de sursa răului, sursa sărăciei, a războiului și distrugerii. Am demonstrat în 30 de ani că dorim democrație, libertate și prosperitate la noi acasă.”

Totodată, conform procedurilor, președintele Parlamentului a declarat că la următoarea ședința ordinară a Biroului permanent al Parlamentului va înainta propunerea de a face un demers către prim-ministrul Dorin Recean cu solicitarea de a pregăti inițiativa legislativă privind denunțarea Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunităților Statelor Independente din 17.03.1998.

Recent, președintele Maia Sandu a fost singurul lider din CSI care nu a fost felicitat de președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Ulterior, denunțarea acordului urmează să fie votată în Parlament. Igor Grosu a mai precizat că procedura va fi una standard și că va dura câteva săptămâni.

CSI este o organizație creată de Rusia pe ruinele URSS, pentru a menține țările ex-sovietice în sfera să de influență. Noi nu mai putem stă la o masă de discuții cu un stat agresor.” - a mai spus președintele Parlamentului Republicii Moldova.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Polonia majorează din 2024 valoarea alocaţiei lunare pentru copii la 177 de euro

Guvernul de la Varşovia va majora din 2024 valoarea alocaţiei lunare pentru copii la 800 de zloţi (177,41 euro) per copil, de la 500 de zloţi (110,85 euro) în prezent, a anunţat Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare în Polonia (PiS).

Zelenski, vizită surpriză în Marea Britanie. Președintele ucrainean se întâlnește cu premierul Sunak

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află într-o vizită neanunțată în Marea Britanie, unde se întâlnește cu premierul Rishi Sunak.

Un român din Italia a amenințat că-și va arunca fetița de un an pe geam, după ce și-a bătut soția

Un român din Italia, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat, duminică dimineață, după ce și-a agresat soția și a amenințat, în fața carabinierilor, că-și va arunca fetița de 1 an pe fereastră.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.