Republica Moldova are, de o săptămână, 2 guverne și 2 președinți. Reacția lui Igor Dodon

×
Publicitate

Preşedintele Republicii Moldova cheamă oamenii la manifestaţii paşnice, de susţinere, în centrul capitalei.

Apelul său, susţinut şi de şefa Executivului, vine în contextul în care fosta putere, controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc, refuză să transfere prerogativele şi tine ostatice ministerele şi clădirea guvernului.

Igor Dodon: „Am decis să chemăm cetăţenii la un marş al poporului în susţinerea noii guvernări. Cu cât mai mulţi vom fi, cu atât mai repede va avea loc transmiterea puterii."

Maia Sandu, prim-ministru: „Vă poftim în ziua de duminică, 16 iunie, la orele 11.00, aici în fața Parlamentului Republicii Moldovei. ”

Amintind ca noua guvernare este susţinută de Rusia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, Igor Dodon i-a îndemnat pe toţi funcţionarii publici, pe angajaţii structurilor de forţă şi pe militari să asigure transferul paşnic al puterii.

Asta în conditile în care, miercuri dimineaţă, noul ministru de interne, Andrei Năstase, a fost îmbrâncit de mascaţi şi de fostul şef al poliţiei şi împiedicat să intre într-o secţie a ministerului său.

Într-o scrisoare transmisă miercuri seară liderilor Uniunii Europene, preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut să se implice în situaţia din Republica Moldova, prin acţiuni concrete şi medierea unei soluţii negociate.

La rândul său, preşedintele rus a ţinut să explice de partea cui este Kremlinul.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „În Republica Moldova, puterea a fost complet uzurpată de oligarhi, care au acaparat toate instituțiile statului. Ceea ce fac acum Igor Dodon și oponenții săi, alături de care a format o coaliție temporară, este un pas către construirea unui stat civilizat și modern.”

Curtea Constituţională a Republicii Moldova, aservită controversatului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, l-a suspendat pe preşedintele Dodon. Numit preşedinte interimar, fostul premier Pavel Filip a convocat alegeri anticipate pentru 6 septembrie.

Aceeaşi Curte Constituţională a decretat drept „ilegitim" guvernul alcătuit de socialişti şi pro-europeni şi investiţi de parlamentul rezultat în urma alegerilor din februarie. Aşa se face că, de 6 zile, la Chişinău sunt 2 guverne şi 2 preşedinţi. Potrivit analistitlor, coaliţia „contra naturii" anunţată sâmbătă de socialişti şi pro-europeni au fost, de fapt, negociata de Rusia, Statele Unite, Germania şi Franţa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62054177
Un F35 a survolat Casa Albă, chiar sub privirile lui Trump. Ce s-a întâmplat la Washington
Satele Unite vor trimite încă o mie de militari americani în Polonia. Anunţul a fost făcut de preşedintele Trump, care l-a primit la Casa Albă pe omologul său de la Varşovia.
62054182
Ipostaza în care a fost surprinsă o viitoare mireasă în avion. Un pasager a filmat totul
Pasagerului unui avion a surprins momentul în care o tânără, viitoare mireasă, a început să sară pe întreg culoarul aeronavei, în timpul zborului de la Brimingham în Alicante.
62054183
Actriţa Edith Gonzales a pierdut lupta cu cancerul. Ultimul mesaj postat pe Twitter
Actriţa de telenovele Edith Gonzales, cunoscută pentru rolul Salome, a murit la vârsta de 54 de ani, informează laprensalatina.com.