Regimul al-Assad a recucerit complet Ghouta de est, chiar în ziua atacului american

61953418
Agerpres

Enclava rebelă de lângă Damasc a căzut în mâinile forţelor guvernamentale, după lupte care au dus la moartea a peste 1.700 de civili.

Armata siriană a anunţat sâmbătă recucerirea completă a enclavei rebele Ghouta de est de lângă Damasc, informează SANA, agenţia oficială de presă a Siriei, preluată de AFP. O ştire similară a fost difuzată joi, din surse militare ruse, de agenţii de presă din Rusia, citate de Reuters.

"Toţi teroriştii au părăsit Douma, ultimul lor bastion din Ghouta de est", a afirmat un purtător de cuvânt al forţelor armate siriene, a cărui declaraţie a fost transmisă şi de televiziunea de stat. Regimul de la Damasc foloseşte termenul "terorişti" pentru a se referi la rebeli, menţionează AFP.

Luptele din Ghouta şi bombardamentele care au precedat şi au sprijinit pe parcurs ofensiva guvernamentală s-au soldat cu peste 1700 de morţi în rândul civililor, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Majoritatea rebelilor au plecat din Ghouta în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi cu militarii ruşi aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

Ultimii luptători rebeli, cei din grupul Jaish al-Islam, au părăsit Ghouta sâmbătă, după ce Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au lansat lovituri aeriene împotriva unor obiective implicate în înarmarea chimică a regimului de la Damasc. Represaliile militare occidentale au urmat acuzaţiilor că în oraşul Douma din Ghouta a fost folosit sâmbăta trecută un gaz toxic, care a făcut zeci de victime.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61824190
Următoarea ţintă a lui al-Assad. 2 milioane de oameni riscă un atac cu arme chimice

SUA, Franţa şi Marea Britanie se pregătesc pentru o posibilă repetare a scenariului din Ghouta de Est, de data acesta în Idlib, cea mai mare enclavă a rebelilor sirieni.

61952312
Atacul din Siria, declarat de americani "un succes". Al-Assad riscă noi raiduri dacă foloseşte arme chimice

Forțele Statelor Unite sunt pregătite pentru noi raiduri dacă Siria folosește din nou arme chimice. Adică "au armat și încărcat", după cum a avertizat aseară ambasadorul american la ONU.

61953401
Surse oficiale SUA: Gazul sarin ar fi fost folosit în atacul chimic din Douma

Oficialii americani susţin că au probe clare privind folosirea gazului sarin de către forţele regimului al-Assad în atacul împotriva rebelilor din Douma.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.