Surse oficiale SUA: Gazul sarin ar fi fost folosit în atacul chimic din Douma

61953401

Oficialii americani susţin că au probe clare privind folosirea gazului sarin de către forţele regimului al-Assad în atacul împotriva rebelilor din Douma.

Statele Unite au informaţii care indică folosirea gazului neurotoxic sarin, alături de clor, în atacul chimic din 7 aprilie împotriva oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est din apropierea Damascului, transmit AFP şi Reuters. O sursă oficială americană a declarat că loviturile aeriene de sâmbătă, la care au participat SUA, Franţa şi Regatul Unit, au distrus obiective unde se aflau materiale care ar fi putut fi folosite pentru producerea unor arme chimice, cum ar fi sarinul.

Reprezentanta SUA, a cărei identitate nu este dezvăluită de agenţiile citate, a explicat că simptomele prezentate de victime - aşa cum au fost descrise de medici, de organizaţii neguvernamentale şi de "alte surse" şi observate prin analiza imaginilor înregistrate în Douma - includ contracţii ale pupilelor, convulsii şi afecţiuni ale sistemului nervos central.

Acestea nu sunt provocate de clor, ci sunt specifice expunerii la agenţi neurotoxici. Ea a reamintit că sarinul, un agent din această categorie, a mai fost folosit şi anul trecut, în atacul de la Khan Sheikhoun, care a provocat atunci primele represalii americane împotriva Siriei. Un alt indiciu în acelaşi sens este numărul mare de morţi, de ordinul zecilor.

Vineri, cu câteva ore înainte de loviturile aeriene, SUA, Franţa şi Regatul Unit au susţinut că deţin dovezi privind folosirea armelor chimice de către regimul condus de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, dar nu au precizat despre ce arme este vorba.

O anchetă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ar putea determina exact ce substanţe s-au folosit la Douma, dar nu ar putea indica şi autorii atacului, a cărui existenţă este negată în continuare de Siria şi de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61953396
Zeci de mii de persoane au protestat, la Budapesta. ”Noi suntem majoritatea”

Zeci de mii de manifestanţi au contestat sâmbătă, la Budapesta, sistemul electoral din Ungaria, care a asigurat victoria Fidesz - partidul naţionalist de dreapta al premierului Viktor Orban - în alegerile parlamentare de duminica trecută, relatează DPA.

61953366
Expert în politică internațională, despre riscul izbucnirii unui război mondial și cât de în siguranță este România

”Misiune îndeplinită”, spun americanii: ”folosirea armelor chimice este inacceptabilă”. Aşa o fi, dar Assad, considerat responsabil pentru 7 ani de război civil şi 500.000 de morţi, a rămas la conducere, vor replica alţii.

61952131
96% din cetățenii ungari care locuiesc în alte țări au votat pentru Fidesz

O majoritate covârşitoare a votanţilor fără reşedinţă permanentă în Ungaria au votat pentru partidul Fidesz la alegerile parlamentare de săptămâna trecută, informează Oficiul Electoral Național.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.