Reacția Washingtonului după condamnarea lui Marine Le Pen: Excluderea unor candidaţi din viaţa politică este îngrijorătoare

×
Publicitate

Administraţia Trump a declarat luni că este "îngrijorată" de excluderea unor candidaţi din viaţa politică, ca reacţie la condamnarea liderei extremei drepte franceze Marine Le Pen la ineligibilitate imediată pentru cinci ani, relatează AFP.

"Excluderea unor persoane din procesul politic este deosebit de îngrijorătoare, având în vedere războiul judiciar agresiv şi corupt purtat împotriva preşedintelui Donald Trump aici, în Statele Unite", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, fără a comenta direct condamnarea lui Le Pen şi făcând referire la autorităţile franceze.

Purtătoarea de cuvânt a afirmat din nou că "trebuie să facem mai mult în Occident pentru a apăra valorile democratice".

În acest sens, ea a reamintit discursul susţinut de vicepreşedintele american JD Vance la conferinţa de la München, la mijlocul lunii februarie, în care acesta a susţinut punctele de vedere ale partidelor populiste şi a afirmat că "în toată Europa, mă tem că libertatea de expresie este în retragere".

"Susţinem dreptul fiecăruia de a-şi exprima punctul de vedere în piaţa publică, fie că suntem de acord sau nu", a spus Tammy Bruce.

Condamnare pentru deturnare de fonduri

Marine Le Pen a fost condamnată luni la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată şi la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată cu ajutorul unei brăţări electronice.

Condamnarea, care include şi o amendă de 100.000 de euro, a fost pronunţată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, respectiv încadrarea în această instituţie a unor persoane care de fapt lucrau pentru partidul Adunarea Naţională. Alţi opt eurodeputaţi ai acestui partid, inclusiv vicepreşedintele său, Louis Aliot, au fost găsiţi vinovaţi în acelaşi dosar.

Marine Le Pen mai poate face apel, iar până la pronunţarea sentinţei definitive pedeapsa penală va fi suspendată, nu însă şi decizia privind inegibilitatea politică, prin urmare ea nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale în anul 2027.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61883922
Marine Le Pen grăbește justiția. Reprezentanta extremei drepte franceze vrea un apel rapid, sperând să participe la alegeri

Marine Le Pen, liderul extremei drepte franceze, cere justiției să se grăbească spre o decizie definitivă în cazul ei, pentru că a primit interdicția imediată de a candida. Alegerile prezidențiale din Franța vor fi în 2027.

62532059
Vladimir Putin a dat startul campaniei de recrutare militară de primăvară. Numărul uriaș de tineri chemaţi sub arme în 2025

Rusia îşi va lansa campania de recrutare militară de primăvară care va viza 160.000 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, potrivit unui decret semnat luni de preşedintele Vladimir Putin, o cifră în creştere faţă de cei doi ani anteriori.

62480532
Polonia, investiție în valoare de 2 miliarde de dolari pentru apărare. Temuta armă cumpărată din cauza amenințării ruse

Polonia a anunţat luni că a semnat un contract cu Statele Unite în valoare de două miliarde de dolari pentru sprijin logistic pentru sistemele sale de apărare antiaeriană bazate pe sistemul Patriot de concepţie americană, informează AFP şi Reuters.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.