Reacția lui Putin după decizia autorităţilor române de a renumăra voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale

×
Publicitate

Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu.

"Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor", a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune, relatează EFE.

EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.

Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea, reaminteşte agenţia spaniolă de presă.

Curtea Constituţională din România a validat luni seară primul tur al alegerilor prezidenţiale, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62500660
AFP: România nu iese din ceaţa politică, în pofida alegerilor legislative
Viitorul politic al României rămâne vag luni, în urma alegerilor legislative, care au condus la un Parlament fragmentat şi în care extrema dreaptă a înregistrat o ascensiune, cu o săptămână înaintea celui de-l doilea tur, relatează AFP.
62502535
Viiturile fac prăpăd în insula grecească Rodos. Oameni morți și mașini luate cu totul pe străzi. VIDEO
Este dezastru pe insula Rodos din Grecia, unde a plouat fără oprire 16 ore. Viiturile au luat mașinile cu totul și au umplut străzile de noroaie, crengi și alte resturi.  
62502564
Preşedinta CPI: Curtea Penală Internaţională este tratată ca o organizaţie teroristă de către SUA
Preşedinta Curţii Penale Internaţionale Tomoko Akane denunţă luni atacuri împotriva CPI, care este ţinta multor ”ameninţări, presiuni, acte de sabotaj” şi care este tratată ca o ”organizaţie teroristă”.