Reacția lui Julian Assange, acuzat că ar fi murdărit pereţii ambasadei cu ”excremente”

62036739

Avocata lui Julian Assange, Jennifer Robinson, a declarat că acesta este dispus să coopereze cu autorităţile suedeze dacă acestea vor cere extrădarea sa, dar prioritatea rămâne evitarea extrădării în SUA.

Julian Assange a fost arestat joi la Londra după ce Quito i-a revocat azilul diplomatic graţie căruia fondatorul WikiLeaks a rămas timp de aproape şapte ani în ambasada ecuadoriană din capitala Marii Britanii.

Assange a reuşit astfel să evite un mandat de arest britanic pentru acuzaţii de viol şi agresiune sexuală în Suedia, pe care le-a negat mereu.

Problema-cheie: extrădarea în Statele Unite

Plângerea pentru agresiune sexuală a fost lovită de prescripţie în 2015, iar ulterior Suedia a abandonat procedurile în al doilea caz, în mai 2017, din lipsa posibilităţilor de a face să avanseze ancheta. După anunţul arestării lui Assange, avocata reclamantei a cerut însă redeschiderea anchetei.

"Suntem absolut fericiţi să răspundem la aceste întrebări dacă şi când ele vor fi prezentate", a declarat duminică avocata Jennifer Robinson la postul Sky News, precizând însă că "problema-cheie în acest moment este extrădarea în Statele Unite".

Australianul de 47 de ani a fost arestat şi în legătură cu o cerere de extrădare din partea SUA, unde este acuzat de conspiraţie împreună cu Chelsea Manning, fost analist american de informaţii militare, pe care l-ar fi ajutat să obţină parola pentru a avea acces la mii de documente clasificate. Această cerere de extrădare va fi examinată de justiţia britanică pe data de 2 mai.

În cazul unei cereri de extrădare din partea Suediei, "vom solicita, cu certitudine, aceleaşi garanţii pe care le-am formulat deja, (şi anume) că (Julian Assange) nu va fi trimis în SUA", a declarat avocata, explicând că clientul său s-a refugiat în misiunea diplomatică ecuadoriană în lipsa acestor asigurări.

Peste 70 de parlamentari britanici au semnat o scrisoare adresată ministrului de interne Sajid Javid pentru a-i cere să dea prioritate unei eventuale cereri de extrădare suedeze.

"Julian nu a fost niciodată îngrijorat să compară în faţa justiţiei britanice sau suedeze. Preocuparea noastră este şi a fost întotdeauna să împiedicăm să fie trimis în SUA", a menţionat Jennifer Robinson.

Reacția lui Assange acuzat că ar fi murdărit pereţii ambasadei cu ”excrementele sale”

Pe de altă parte, avocata a calificat drept ”revoltătoare” acuzaţiile guvernului de la Quito cu privire la comportamentul lui Assange în incinta ambasadei, care ”ar fi murdărit pereţii cu excrementele sale”.

Mesaj despre pisica lui Assange

În ce o priveşte pe pisica australianului, devenită şi ea subiect de discordie, după ce Quito s-a îngrijorat de starea felinei şi a ameninţat că o va trimite la un refugiu, WikiLeaks a transmis pe Twitter că aceasta este ”bună stare de sănătate” după ce a fost evacuată din clădire în octombrie pentru ”a scăpa de ameninţările ambasadei”. Pisica şi stăpânul său se vor ”reuni în libertate”, a dat asigurări WikiLeaks.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62037501
Bizarul caz al bărbatului din Florida ucis de o pasăre

Un bărbat din statul american Florida a fost ucis de un cazuar - o pasăre de mari dimensiuni, care nu poate zbura, originară din Australia şi Noua Guinee şi considerată cea mai periculoasă pasăre din lume, a informat sâmbătă presa locală, citată de dpa.

62037496
Momentul în care un migrant român a rostit „Rugăciunea universală” la Vatican

Un imigrant român a rostit, duminică, „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” pentru Papa și toți episcopii Bisericii Catolice, la slujba de Florii de la Vatican.

62037477
S-a căsătorit cu un bărbat cu 48 de ani mai mare cunoscut pe Facebook. Ce spune despre relație

O tânără de 23 de ani, care s-a căsătorit cu un bărbat cu aproape cinci decenii mai în vârstă, spune că trăiește o poveste reală de dragoste, respingând criticile celor care au catalogat-o drept ”mireasă comandată pe internet”.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.