Reacția Ambasadei Chinei la Moscova după ce rușii nu au permis unor cetățeni chinezi să treacă granița

62248246
Getty

Ambasada Chinei la Moscova a criticat tratamentul aplicat unor cetăţeni chinezi cărora li s-a refuzat intrarea în Rusia şi a calificat procedura ca inconsistentă cu relaţiile în general prieteneşti dintre cele două ţări.

Celor cinci, care au încercat să treacă la sfârşitul lunii trecute cu maşina din Kazahstan în Rusia, li s-a refuzat intrarea după patru ore de cercetări, iar vizele lor au fost anulate, a informat vineri ambasada chineză pe contul său social media WeChat, potrivit Agerpres.

Reprezentanţi ai ambasadei chineze au avut întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse şi cu agenţii frontaliere, "subliniind clar că punerea în aplicare a legii, făcută într-o manieră brutală şi excesivă, de către Rusia în acest incident a afectat grav drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor chinezi", a scris ambasada chineză pe WeChat.

Ambasada Chinei la Moscova a citat totodată declaraţiile unor oficiali ruşi conform cărora cetăţenii chinezi sunt bineveniţi în Rusia, care nu are politici discriminatorii la adresa lor, dar că destinaţia trecută pe solicitările de viză ale celor cinci chinezi nu corespundea cu adevărata lor destinaţie.

Beijing şi Moscova au vorbit în repetate rânduri despre relaţiile lor puternice, de când preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au anunţat un parteneriat "fără limite" între cele două ţări, în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, cu doar câteva zile înainte de a-şi lansa invazia asupra Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62366140
Lituania va închide două puncte de trecere a frontierei cu Belarus de teama mercenarilor Wagner
Lituania va închide două dintre cele şase puncte de trecere a frontierei cu Belarus, pe fondul îngrijorărilor legate de prezenţa mercenarilor Wagner în această ţară, a declarat vineri adjunctul ministrului de Interne.
61402112
Încă o lovitură pentru Rusia. JPMorgan a încetat săptămâna aceasta procesarea plăţilor pentru Banca Agricolă Rusă
Rusia a declarat vineri că banca americană JPMorgan a încetat săptămâna aceasta procesarea plăţilor pentru Banca Agricolă Rusă, transmite Reuters.
62373434
Inteligența artificială ar putea înlocui prestația unui actor în viitor. Inclusiv meseria de scenarist e în pericol
Deși revoluționează industria filmului, inteligența artificială nu poate să înlocuiască, deocamdată, prestația unui actor în carne și oase. Dar, sunt șanse mari să poate face asta în viitor.