Război de gherilă în Gaza. Teroriștii Hamas au lansatoare de rachete în școli și spitale și ies din tunele să ucidă

×
Publicitate

Forțele israeliene luptă în centrul orașului Gaza și acționează pentru localizarea și distrugerea vastei rețele de tuneluri subterane folosite de Hamas.  

Ministrul Apărării declară chiar că liderul cel mare al grupării Hamas ar fi înconjurat în buncărul său. În paralel, mii de palestinieni au plecat din nordul Fâșiei Gaza spre sud, printr-un coridor umanitar deschis pentru câteva ore. Se înmulțesc și apelurile pentru pauze umanitare.

Charlie D'Agata, CBS News: Știu că obiectivul militar este distrugerea Hamas. Dar voi distrugeți totul.

- Da, fiindcă Hamas folosește infrastructura civilă. Uite, acum nici zece minute, am avut o problemă serioasă legată de Hamas, chiar în interiorul unei școli. Am găsit acest lansator de rachete”.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: ”Luptele din sud avansează cu o forță pe care Hamas nu a mai cunoscut-o. Orașul Gaza este înconjurat. Desfășurăm operațiuni militare în orașul Gaza și sporim presiunea asupra Hamas, oră de oră, în fiecare zi. Uneori există și pierderi foarte dureroase, dar în ansamblu succesul este fenomenal”.

Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării: ”Avansăm, iar forțele noastre, care au dat asaltul din nord și sud, înaintează spre centrul orașului Gaza și desfășoară operațiuni de luptă în zona urbană”.

”Teroriștii Hamas atacă cu cinism forțele israeliene din interiorul spitalului”

Charlie D'Agata, CBS News: ”Comandantul de aici ne-a spus că erau mii de combatanți Hamas doar în această zonă, la început. Iar acum ar fi rămas doar câteva zeci. Dar principala amenințare nu vine de la suprafață, ci din subteran”.

Combatanții Hamas apar pe neșteptate din tuneluri și lovesc cu proiectile antitanc. Iar soldații israelieni folosesc roboți și câini special antrenați pentru a depista intrările în tuneluri și buncăre.

Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării: ”Gaza este cea mai mare bază teroristă construită vreodată de om. Întregul oraș este o imensă bază teroristă. Există kilometri de tunele subterane. Acestea sunt conectate la spitale, la școli și sunt conectate între ele. Au centre de comandă, depozite de muniții, locuri de odihnă și sunt folosite ca bază pentru lansarea actelor teroriste”.

Daniel Hagari, purtator de cuvânt al armatei israeliene: ”Teroriștii Hamas atacă cu cinism forțele israeliene din interiorul spitalului finanțat de Qatar, sperând să ne provoace și să atacăm spitalul. Nu vom cădea în această capcană”.

Într-unul dintre buncăre, înconjurat de forțele israeliene s-ar afla chiar liderul Hamas din Fâșia Gaza, Yahya Sinwar - a declarat ministrul Apărării, Gallant.

Mark Stone, Sky News: ”(Yahya Sinwar) este liderul Hamas în Gaza de câțiva ani și este, în mod evident, „capul șarpelui”. Israelienii au nevoie de un trofeu, trebuie să poată revendica o victorie semnificativă. Dacă și când anume vor anunța că l-au ucis pe liderul Hamas, atunci va fi un moment foarte important, dar cu siguranță va zgudui întreaga regiune și va stârni imediat un răspuns din partea grupării Hezbollah, aliatul Hamas din nordul (regiunii)”.

Deocamdată, Israelul susține că l-a ucis pe unul dintre înalții comandanți, mai precis pe cel responsabil cu armamentul din cadrul Hamas.

Coridor umanitar pentru câteva ore

Soldații israelieni au mai descoperit intrări în tunelurile Hamas în apropierea unor spitale și aproape de o clădire universitară. Armata israeliană spune că a distrus peste 100 de construcții subterane și a capturat un adevărat arsenal, mii de arme și muniții.

De la premierul Netanyahu, la miniștri din cabinetul de război ori comandanți militari - responsabilii israelieni le cer mereu civililor din Gaza să plece spre sud. Armata israeliană a deschis, pentru câteva ore pe zi, un coridor umanitar, pe unde pare să se fi pornit într-un nou exod în ultimele 5 zile zeci de mii de oameni. Cei mai mulți au mers pe jos, unii dintre aceștia purtând steaguri albe.

Femeie: ”Mi s-a spus că ar trebui să am un act de identitate curat pentru a fi în siguranță. Am venit din Al-Shati, am mers pe jos mult, mult de tot”.

Femeie: ”Mergem spre sud. Dar drumul este foarte periculos. Eu car apă să avem ceva de băut. Nu găsim apă pe nicăieri, abia am reușit să fac rost și de asta”.

Bărbat: ”Israel nu ucide doar membri Hamas, luptători ai rezistenței, ucide și copii, femei și bătrâni”.

Pentru prima dată, armata israeliană a anunțat o "pauză umanitară" de patru ore în trei cartiere mari din centrul orașului Gaza, pentru a permite localnicilor să-și procure apă și hrană. Numai că nu prea au de unde.

Pauze umanitare limitate, în război, cere și grupul țărilor puternic industrializate - G7, după ce miniștrii de externe s-au întâlnit la Tokyo.

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: ”Am fost cu toții de acord că pauzele umanitare vor face să avanseze obiectivele cheie: protejarea civililor palestinieni, intensificarea fluxului susținut de asistență umanitară, evacuarea din Gaza a cetățenilor noștri și străinilor. De asemenea, ar facilita eliberarea ostaticilor”.

Teroriștii Hamas țin ostatic și un bebeluș de 10 luni

Și președintele american Joe Biden a dezvăluit că i-a cerut lui Benjamin Netanyahu o pauză de trei zile în război, care ar permite eliberarea altor ostatici - 10 sau poate 15, potrivit unor surse.

Reporter: I-ați cerut prim-ministrului Israelului o pauză de 3 zile?

Joe Biden: Nu am avut ocazia să vorbesc cu el astăzi (marți). Dar i-am cerut o pauză, în trecut, ieri (luni) de exemplu. Încă aşteptăm răspunsul”.

În privința viitorului Fâșiei Gaza, după război...

Antony Blinken: ”Gaza nu poate fi condusă în continuare de Hamas. Pur și simplu ar fi o invitație la repetarea atacurilor din 7 octombrie (din Israel). Și Gaza va fi iarăși bază pentru lansarea atacurilor teroriste. La fel de evident este că Israelul nu poate ocupa Gaza”.

Pe de altă parte, marți seară, la Zidul Plângerii din Ierusalim au răsunat cântece și rugăciuni în memoria celor 1.400 de victime ale raidurilor teroriștilor Hamas, din 7 octombrie, și pentru eliberarea celor 240 de răpiti.

Printre cei ținuți captivi în Gaza se află și 30 de copii, inclusiv un bebeluș de zece luni. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Oficial din Regatul Unit: „Rusia foloseşte aurul ca mijloc de subminare a impactului regimului sancţiunilor britanice”

Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (NCA) a emis miercuri o alertă prin care avertizează instituţiile financiare.

 

Povestea marinarului naufragiat pe o plajă germană care a devenit o atracţie turistică locală

Un marinar vârstnic, care a naufragiat cu o ambarcaţiune deteriorată pe o plajă din insula germană Norderney, în Marea Nordului, a devenit o atracţie turistică locală, informează DPA.

S-au îmbolnăvit după ce au băut sucuri produse de Coca-Cola, în Croația. „Evitaţi toate băuturile carbogazoase”

Cel puţin şase persoane s-au îmbolnăvit săptămâna trecută după ce au consumat sucuri produse de compania Coca-Cola în Croaţia.  

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.