Răsturnare de situație în războiul comercial lansat de Trump. Decizia luată „în secret” de China

62538024

China a retras „în secret” tarifele de retorsiune asupra anumitor semiconductori produși în Statele Unite, a relatat vineri CNN, citând trei agenții de import din Shenzhen.

China pare să fi redus în mare discreție tarifele de retorsiune de 125% asupra unor semiconductoare fabricate în SUA, potrivit detaliilor furnizate, vineri, către CNN de trei agenții de import din centrul tehnologic sudic Shenzhen.

Scutirile se aplică circuitelor integrate, cunoscute și sub numele de microcipuri sau semiconductori, informează agențiile, care au aflat despre aceste scutiri, dar care nu au fost încă anunțate oficial.

În data de 12 aprilie, China și-a majorat tarifele reciproce la 125% pentru toate bunurile originare din Statele Unite, ca răspuns la decizia președintelui american Donald Trump de a crește taxele pe bunurile chinezești la un nivel extrem de ridicat de 145%, notează jurnaliștii americani.

Timp de luni de zile, Beijingul a proiectat un aer de forță și încredere în capacitatea sa de a rezista unui război comercial tot mai intens cu SUA. Însă aceste scutiri sugerează că Beijingul trebuie să reducă unele taxe pentru produse esențiale pe care nu le poate produce în China sau pe care nu și le poate procura din altă parte.

Între timp, președintele american Donald Trump a afirmat recent că Washingtonul și Beijingul au purtat discuții cu privire la politicile comerciale.

Autoritățile chineze nu au confirmat public scutirile, iar Administrația Generală a Vămilor și birourile vamale din Shenzhen și Zongshan, ambele orașe portuare din provincia Guangdong, au declarat că nu au cunoștință de aceste scutiri.

Chen Shaoling, manager la Zhengnenliang Supply Chain, o agenție de import, a declarat pentru CNN că a aflat joi că tarifele pentru opt tipuri de circuite integrate, care acoperă majoritatea semiconductorilor cu excepția cipurilor de memorie, au fost reduse la zero. Descoperirea a fost făcută în timpul unei vămuiri de rutină pentru clienții săi, a adăugat ea.

„Am aflat abia după ce am depus declarația - fără a face acest lucru, nu am fi știut”, a spus Chen. „Vestea se răspândește acum ca focul”.

Autoritatea vamală locală din Shenzhen pare să fi notificat unele companii cu privire la schimbare.

„Vești fantastice! Am primit o nouă notificare de la vama chineză, care afirmă că opt coduri tarifare legate de semiconductori/circuite integrate sunt acum scutite de tarife suplimentare pentru importurile din SUA”, a scris Shenzhen HJET Supply Chain într-o postare pe contul său oficial de social media joi.

„Aceasta înseamnă că importurile originare din Statele Unite sub aceste coduri vor avea tarifele reduse la zero la intrarea în China”, a adăugat postarea.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Industria care nu a fost lovită de taxele vamale impuse de Trump. Marile companii au fost imune

Marile companii farmaceutice au depășit așteptările analiștilor într-o zi volatilă, în ciuda riscurilor legate de tarife, reduceri de prețuri și posibile concedieri federale.

Reacția unui român care aștepta la coadă ca să își ia rămas bun de la Papa Francisc

Sunt ore de rugăciune la Vatican, unde credincioși din lumea întreagă, inclusiv din România, așteaptă răbdători să-i aducă un ultim omagiu Suveranului Pontif.

Una dintre cele mai mari bănci din Italia se pregătește de o preluare ostilă. Oferta de miliarde a Unicredit, contestată

Banco BPM, a treia cea mai mare bancă din Italia, a respins oficial, joi, oferta de preluare lansată de rivala sa mai mare, UniCredit, invocând faptul că preţul oferit este prea mic şi că acţionarii săi ar fi dezavantajaţi în cadrul entităţii combinate.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.