Răspunsul ferm al Chinei după ce Donald Trump a spus că tarifele pentru ea vor scădea „substanțial, dar nu vor fi zero”

62525305

SUA ar trebui să înceteze să mai ameninţe şi să recurgă la coerciţie dacă doreşte să ajungă la un acord cu China, a declarat miercuri Ministerul de Externe de la Beijing, comentând declaraţiile preşedintelui american Donald Trump.

Reacţia vine în contextul în care președintele SUA a preconizat posibilitatea unor tarife mai mici pentru China, relatează Reuters şi AFP.

China a transmis miercuri, prin Ministerul de Externe, că Statele Unite ar trebui să renunţe la ameninţări şi presiuni dacă îşi doresc un acord real între cele două ţări. Reacţia vine ca răspuns la declaraţiile recente ale preşedintelui american Donald Trump.

Acesta a sugerat marţi posibilitatea reducerii tarifelor impuse Chinei, dar Beijingul subliniază că un climat de cooperare nu poate fi construit prin coerciţie, ci doar prin respect reciproc şi dialog echitabil.

Indirect, şi preşedintele chinez Xi Jinping a transmis, miercuri, un avertisment către SUA: tarifele şi războaiele comerciale subminează drepturile şi interesele legitime ale tuturor ţărilor, dăunează sistemului comercial multilateral şi afectează ordinea economică mondială.

Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Guo Jiakun, a acuzat că SUA continuă să exercite o „presiune extremă”, chiar dacă încearcă să ajungă la un acord, subliniind că nu acesta este modul corect de a trata cu China.

Totuşi, Beijingul îşi declară disponibilitatea de a negocia. „Dacă trebuie să luptăm, vom merge până la capăt, dar uşile dialogului rămân larg deschise”, a declarat Guo Jiakun.

Aceste comentarii au fost făcute la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o potenţială reducere „substanţială” a tarifelor vamale cu China, transmiţând un sentiment de uşurare pieţelor globale, speriate de politicile sale agresive. Cu ocazia unei ceremonii la Casa Albă, Donald Trump a recunoscut în faţa presei că suprataxele de 145%, pe care el însuşi le-a impus Beijingului, sunt „foarte ridicate” şi a preconizat că acestea vor „scădea substanţial”. „În niciun caz nu vor rămâne aproape de această cifră”, a spus el, precizând totodată că nici nu va fi vorba despre o întoarcere la „taxe zero”.

La începutul lunii aprilie, Donald Trump a impus taxe vamale punitive tuturor partenerilor Statelor Unite, în special din Europa şi Asia, provocând o furtună pe pieţele mondiale, înainte de a reduce suprataxele o săptămână mai târziu la 10% pentru toată lumea, cu excepţia Chinei, prima putere comercială a lumii. În cazul Chinei, taxele vamale suplimentare au ajuns acum la un nivel prohibitiv de 145 %. Ca represalii, Beijingul a impus suprataxe de 125% pentru mărfurile provenite din Statele Unite.

În timp ce Beijingul nu a confirmat nicio discuţie cu Washingtonul, secretarul Trezoreriei SUA a părut, de asemenea, dornic să calmeze lucrurile. La o întâlnire cu uşile închise organizată de JP Morgan Chase la Washington, Scott Bessent a declarat că situaţia actuală este de nesuportat pentru ambele ţări, potrivit unei surse din sală. Secretarul Trezoreriei a considerat că suprataxele acţionează ca un embargo comercial, blocând comerţul cu bunuri de ambele părţi.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că discuţiile pentru a ajunge la un acord comercial cu Beijingul progresează „foarte bine”.

China cere ajutorul Londrei şi al UE

Marţi, China a făcut apel la Regatul Unit şi la Uniunea Europeană să apere comerţul mondial în faţa ofensivei SUA. „În contextul actual de intimidare unilaterală generalizată, China şi Regatul Unit au responsabilitatea de a proteja ordinea comercială multilaterală”, i-a spus ministrul chinez de externe Wang Yi omologului său britanic David Lammy într-o convorbire telefonică, potrivit unui comunicat al ministerului său.

Confruntate cu revenirile asupra unor decizii anunţate de administraţia Trump şi cu incertitudinile persistente, marile companii se adaptează la barierele vamale existente, în special prin creşterea preţurilor de vânzare în Statele Unite pentru produsele importate în această ţară. De exemplu, Sumitomo Rubber din Japonia, care a cumpărat în ianuarie marca Dunlop în America de Nord, va creşte masiv preţurile anvelopelor sale auto în Statele Unite şi Canada cu până la 25%, potrivit unei purtătoare de cuvânt.

Xi Jinping avertizează că tarifele afectează ordinea economică mondială

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri că tarifele şi războaiele comerciale subminează drepturile şi interesele legitime ale tuturor ţărilor, dăunează sistemului comercial multilateral şi afectează ordinea economică mondială, a relatat agenţia oficială de ştiri Xinhua, preluată de Reuters.

Xi a făcut aceste comentarii la Beijing în timpul unei întâlniri cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, care se află într-o vizită de stat în China în perioada 22-24 aprilie.

Xi a spus că China este dispusă să colaboreze cu Azerbaidjanul pentru a proteja sistemul internaţional şi să desfăşoare o cooperare „aprofundată” în domeniul aplicării legii şi al securităţii cu partea azeră. „China este pregătită să colaboreze cu partea azeră pentru a susţine sistemul internaţional, cu Naţiunile Unite în centrul său, şi pentru a proteja echitatea şi justiţia internaţională”, a relatat Xinhua.

Cei doi lideri au anunţat „stabilirea unui parteneriat strategic cuprinzător între China şi Azerbaidjan”. Acesta a inclus semnarea a 20 de documente de cooperare ca parte a iniţiativei chineze Belt and Road (BRI), în domenii precum cel juridic, dezvoltarea ecologică, economia digitală, drepturile de proprietate intelectuală şi cel aerospaţial.

Învecinat cu Iranul, Rusia, Georgia şi Armenia, Azerbaidjanul a fost una dintre primele ţări care a sprijinit iniţiativa chineză BRI. Aceasta a fost lansată în 2013 de Xi ca o modalitate de a extinde influenţa geopolitică şi economică a Chinei printr-un impuls de dezvoltare a infrastructurii globale.

Articol recomandat de sport.ro
Diletta Leotta dezvăluie: "Cristi Chivu? Un singur lucru m-a surprins la el"
Diletta Leotta dezvăluie: "Cristi Chivu? Un singur lucru m-a surprins la el"
Citește și...
VIDEO. Imagini din Iran. Membri ai Gărzii Revoluționare, ”călare” pe o rachetă balistică, strigând mesaje anti SUA

Extremiștii iranieni s-au adunat marți noaptea în Teheran, pe fondul eșecului posibilelor negocieri de la Islamabad cu Statele Unite.

Tucker Carlson își cere scuze pentru că ”a indus lumea în eroare” în legătură cu Donald Trump: ”O să mă chinuie treaba asta”

Ruptura lui Tucker Carlson cu președintele SUA Donald Trump — pe care fostul prezentator al Fox News l-a susținut odată cu tărie — a luat o întorsătură surprinzătoare.

Rusia nu a înregistrat niciun câștig teritorial în martie, o premieră în doi ani. Cum a reușit Ucraina să blocheze ofensiva

Situaţia Ucrainei pe frontul de luptă împotriva Rusiei este în prezent cea mai bună din ultimul an datorită dronelor şi a apărării aeriene eficiente, a declarat ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, relatează AFP.

Recomandări
LIVE UDPATE, criză politică. Consultări la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Am avut un dialog bun cu președintele Nicușor Dan”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a început astăzi, la Palatul Cotroceni, primele consultări cu liderii partidelor parlamentare care au format Guvernul Bolojan.

Surse: Conducerea PSD a decis ca miniştrii social-democraţi să demisioneze din Guvern joi dimineaţă

Toţi miniştrii de la PSD îşi vor da demisia joi dimineaţă, înainte de şedinţa de Guvern. Totodată, îşi va prezenta demisia şi secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, susțin surse din PSD citate de Agerpres.

Ilie Bolojan, lăudat de la Bruxelles pentru „curajul” de a guverna și pentru reformele asumate într-un context dificil

Preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, l-a lăudat pe premierul Ilie Bolojan pentru rezultatele obţinute şi reformele asumate, subliniind că acesta are sprijinul deplin al partenerilor europeni.