Ramasitele a peste 1.700 de detinuti, descoperite la Tripoli. Peste corpuri fusese turnat acid

60518091

Ramasitele a peste 1.700 de detinuti executati in 1996 la inchisoarea Abu Salim din Tripoli au fost descoperite intr-o groapa comuna din capitala.

"Am descoperit locul in care erau ingropati acesti martiri", a declarat Khaled Sherif, purtator de cuvant al Consiliului militar, in cadrul unei conferinte de presa la Tripoli, adaugand ca are dovada ca este vorba despre "acte criminale".

El a precizat ca un comitet tehnic este desemnat sa identifice cadavrele, dar aceasta operatiune "necesita un anumit timp".

Potrivit lui, peste corpuri a fost turnat "acid pentru a se elimina orice dovada a acestui masacru".

Tripoli

Un jurnalist al AFP care a mers la fata locului si a vazut groapa comuna situata la baza zidurilor inchisorii a putut constatat prezenta unor oseminte pe pamantul batatorit.

"Am fost invitati sa vizitam locul unde se aflau cadavrele detinutilor de la Abu Salim si am descoperit oseminte umane raspandite", a declarat unul dintre membrii acestui comitet, Salim al-Farjani.

"Le cerem organizatiilor straine si comunitatii internationale sa ne ajute in aceasta misiune deoarece este vorba despre identificarea cadavrelor a peste 1.700 de persoane", a adaugat el.

Mai multe organizatii pentru apararea drepturilor omului au denuntat asasinarea, in 1996, a catorva sute de detinuti in celebra inchisoare Abu Salim, unde erau incarcerati numerosi detinuti politici ai regimului lui Ghaddafi.

Acest masacru, produs ca represiune fata de o revolta, se afla indirect la originea protestelor care au izbucnit la jumatatea lui februarie in estul libian si care s-au transformat intr-un conflict armat si au condus la inlaturarea de la putere a lui Ghaddafi.

Primele manifestatii la Benghazi, principalul oras din estul tarii, au avut loc la apelul familiilor detinutilor ucisi, care protestau fata de arestarea avocatului lor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60518096
Marturii din infernul inchisorii iraniene. Motivul incredibil pentru care au fost arestati 2 turisti
Doi turisti americani au fost eliberati din inchisoare de autoritatile Iran, dupa ce au fost acuzati de spionaj. Ei au povestit despre "cosmarul" celor 781 de zile de detentie, sustinand inca o data ca sunt nevinovati.
60518086
Eveniment istoric in Arabia Saudita. Femeile vor avea drept de vot
Regele Abdullah a anuntat ca femeile vor primi drept de vot. Ele vor putea candida si vota la alegerile municipale, insa abia din 2015.
60518081
Criza in Grecia. Studentii au intrerupt jurnalul de stiri al postului public de televiziune
Tensiunile sociale din Grecia, generate de situatia economica a tarii, par sa avanseze pe zi ce trece. Cel mai recent incident a fost provocat de studentii de la Atena, care au patruns in sediul postului public de televiziune.