Radiografia primelor 48 de ore de război în Israel. Peste 1.000 de persoane au murit | SINTEZĂ

62392705
Pro TV

Bilanțul conflictului din Israel a depășit 1.000 de morți, conform ultimelor date publicate de guvern.  

Israelul a declarat oficial război Hamas duminică, după ofensiva fără precedent lansată cu o zi în urmă de mişcarea islamistă palestiniană din Gaza.

Confruntările s-au soldat, în nici 48 de ore, cu peste o mie de morţi în total, relatează AFP într-o sinteză.

Încercând să recâştige controlul după acest atac de amploare în plin Shabbat, sărbătoarea evreiască săptămânală, forţele israeliene au continuat să vâneze duminică membrii Hamas din sudul Israelului şi au continuat loviturile aeriene împotriva ţintelor din Gaza, unde au fost distruse mai multe clădiri.

Bilanț sumbru

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avertizat cu privire la un război „prelungit", care a ucis aproape 1.000 de persoane în total în mai puţin de 48 de ore, conform noilor bilanţuri oficiale publicate duminică.

Peste 600 de persoane au fost ucise şi 2.000 rănite în Israel, dintre care 200 sunt „în stare critică", conform datelor guvernamentale.

Potrivit unor surse medicale citate de DPA, cel puţin 700 de persoane au fost ucise în Israel.

„Inamicul este încă pe teren în Israel. Ne întărim forţele în special lângă Gaza şi curăţăm zona", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene duminică seara.

În Fâşia Gaza, aflată sub controlul Hamas din 2007, 413 palestinieni, inclusiv 78 de copii şi 41 de femei, au fost ucişi, au declarat autorităţile locale, iar 2.300 au fost răniţi.

Hamas a luat peste 100 de prizonieri", a declarat duminică biroul de presă al guvernului (GPO).

„Civili şi soldaţi sunt în mâinile inamicului, acesta este momentul războiului", a declarat şeful armatei israeliene, Herzi Halevi.

Preşedintele israelian Isaac Herzog a cerut „unitate între oameni, în parlament şi într-un guvern de urgenţă".

Israelul a fost atacat la graniţa sa nordică cu Libanul

Organizaţia Hezbollah din Liban, un aliat al Hamas şi al Iranului, a lansat obuze într-o zonă disputată de la graniţă, determinând un atac israelian cu drone asupra unei ţinte Hezbollah din sudul Libanului.

În Egipt, doi turişti israelieni au fost ucişi de un poliţist care i-a împuşcat în Alexandria, conform Ministerului israelian de Externe.

Hamas şi Jihadul Islamic, un alt grup armat palestinian, au susţinut că au capturat „mulţi soldaţi".

„Ceea ce s-a întâmplat este fără precedent în Israel", a recunoscut Netanyahu.

„Israelul a fost luat prin surprindere de acest atac fără precedent", a declarat Jonathan Panikoff, directorul Iniţiativei Scowcroft pentru Securitate în Orientul Mijlociu.

„Am auzit multe comparaţii cu 11 Septembrie (2001 în SUA), iar multor israelieni le este greu să înţeleagă cum s-a putut întâmpla acest lucru", a spus el.

Ofensiva Hamas

Ofensiva Hamas a fost lansată la 50 de ani şi o zi după războiul care a luat Israelul complet prin surprindere, ducând la moartea a 2.600 de israelieni în trei săptămâni de lupte.

În faţa contraofensivei israeliene, „ne temem de distrugerea şi sfârşitul societăţii civile din Fâşia Gaza", a declarat Shadi al-Assi, un locuitor din Gaza în vârstă de 29 de ani.

Brigăzile Al-Qassam, aripa militară a Hamas, au anunţat că au declanşat operaţiunea şi au lansat peste 5.000 de rachete spre Israel pentru a „pune capăt crimelor ocupaţiei".

Israelul ocupă din 1967 Cisiordania, un teritoriu palestinian, şi partea de est a Ierusalimului şi impune din 2007 o blocadă asupra Fâşiei Gaza.

Israelul a suspendat livrările de electricitate, alimente şi bunuri către teritoriul palestinian.

Ministerul Educaţiei din Israel a anunţat închiderea şcolilor cel puţin până marţi.

Atacul Hamas a fost condamnat de Occident

Duminică, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Israelul are „dreptul să se apere" în faţa atacurilor „barbare" ale Hamas, iar preşedintele american Joe Biden a ordonat „sprijin suplimentar" din partea Statelor Unite.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să organizeze duminică o reuniune de urgenţă privind această situaţie.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut duminică Israelului şi Hamas să „sprijine pacea" şi să cruţe civilii.

În ceea ce-l priveşte, „Iranul sprijină legitima apărare a naţiunii palestiniene", a declarat duminică preşedintele iranian Ebrahim Raisi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
SUA anunță că întăresc dispozitivul militar din Orientul Mijlociu. Au început livrările de muniţie pentru Israel

Statele Unite au început să livreze muniţie suplimentară Israelului, a anunţat duminică şeful Pentagonului, Lloyd Austin.

 

MAE: 115 cetăţeni români au fost repatriaţi din Israel

Un număr de 115 cetăţeni români au fost repatriaţi din Israel prin intermediul unui zbor operat de o companie privată, conform Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

 

Recep Erdogan, apel de ultimă oră cu privire la situația din Israel: Facem totul pentru a reduce tensiunile

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut, duminică, Israelului şi mişcării armate palestiniene Hamas să „sprijine pacea".

 

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.