Putin ordonă guvernului rus să repare locuinţele şi infrastructurile în zonele ocupate din estul Ucrainei

62274605
Shutterstock

Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

„Liderii ambelor republici ne-au cerut să-i ajutăm cu reconstrucţia (...), mai ales că suntem acum în plină vară şi iarna este departe”, a indicat Putin la o întâlnire cu vicepremierul Marat Husnullin.

Liderul de la Kremlin a precizat că se referă la locuinţe, lucrări de infrastructură socială şi de inginerie civilă, inclusiv spitale, centre de sănătate şi maternităţi. „Trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să treacă iarna în condiţii normale şi decente”, a insistat Putin, relatează agenţia EFE.

El a menţionat în acest sens şi cererea autorităţilor proruse din Doneţk de a primi ajutor pentru construcţia unui centru medical în portul Mariupol şi a unei maternităţi în acest oraş cucerit de armata rusă după un asediu devastator care s-a prelungit la oţelăria Azovstal până când s-au predat trupele ucrainene, care au opus acolo o rezistenţă înverşunată, în special batalionul de extremă dreaptă Azov.

„Pot spune că, în conformitate cu planul pe care l-am prezentat, în trei ani vom putea reconstrui complet oraşul” Mariupol, a răspuns vicepremierul rus, promiţându-i lui Putin de asemenea că vor fi realizate până în anul 2023 cele două instituţii medicale la care s-a referit.

Vicepremierul Husnullin a mai spus că se vor desfăşura consultări cu rezidenţii pentru o posibilă restructurare a oţelăriei Azovstal, astfel încât să poate fi păstrate o parte din locurile de muncă.

De asemenea, Putin a aprobat acordarea de subvenţii pentru cumpărarea de locuinţe locuitorilor din Doneţk şi Lugansk.

În perioada scursă de la lansarea pe 24 februarie a agresiunii militare împotriva Ucrainei, Rusia a reuşit să ocupe provincia Lugansk, deşi Kievul afirmă că trupele ruse încă nu au ajuns la graniţele ei administrative. Ultimele mari oraşe din Lugansk, Severodoneţk şi Lisiceansk, au căzut la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie sub controlul trupelor ruse, care de atunci îşi concentrează ofensiva către Doneţk, dar fără progrese majore.

Oraşele ucrainene unde au avut loc lupte sunt parţial distruse şi au nevoie de investiţii considerabile pentru reabilitarea infrastructurilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62265693
Antony Blinken efectuează un turneu diplomatic în Africa pentru a contracara influenţa rusă

Şeful diplomaţiei americane se va deplasa în august în Africa de Sud, în Republica Democratică Congo şi în Rwanda, a anunţat vineri Departamentul de Stat, în contextul în care SUA încearcă să contracareze influenţa diplomaţiei ruse, relatează AFP.

62248508
Cum îi sfătuiește premierul Spaniei pe cetățeni să facă economie la energie: Renunțați la cravată!

Premierul Pedro Sanchez îi îndeamnă pe spanioli să renunțe la cravată pentru a economisi energie. Raționamentul este că, dacă spaniolii renunță la cravată, nu le va mai fi așa de cald și vor folosi la o intensitate mai mică aerul condiţionat.  

62268079
Joe Biden s-a răzgândit: administrația sa a aprobat construirea zidului de la granița cu Mexic

Administrația Biden a aprobat construirea zidului de la granița cu Mexic, proiect început de Donald Trump. Inițial, Joe Biden a admonestat ideea și a criticat în repetate rânduri politicile cu privire la imigranți din perioada mandatului lui Trump.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.