Putin, la un miting-concert patriotic pe stadionul Lujniki din Moscova: „Toţi oamenii noştri sunt apărători ai Patriei-mamă”

62326204
Shutterstock

Un mare miting-concert are loc miercuri pe stadionul Lujniki din Moscova, la care a venit şi preşedintele Vladimir Putin.

 

Preşedintele Vladimir Putin şi-a făcut apariţia îmbrăcat într-o geacă groasă şi a urcat pe scenă în uralele stadionului.

El a spus că sărbătoarea - Ziua Apărătorilor Patriei - nu este doar în onoarea militarilor, ci şi în onoarea medicilor, profesorilor, lucrătorilor din transporturi şi a tuturor celor care îi susţin pe luptătorii ruşi. „Până şi copiii scriu scrisori pentru soldaţii noştri. Toţi oamenii noştri sunt apărători ai Patriei-mamă”, proclamă el înainte de a începe să fie cântat imnul naţional.

Liderul de la Kremlin nu a rămas pe scenă decât câteva minute, după ce a rostit alocuţiunea şi s-a cântat imnul, a coborât şi a plecat.

vladimir putin miting concert, 22 feb

Oficial, se sărbătoreşte Ziua Apărătorilor Patriei, dar concertul are loc cu două zile înainte de a se împlini un an de la invadarea Ucrainei. Un concert asemănător a fost organizat şi în martie anul trecut, la câteva săptămâni de la invadarea Ucrainei. Şi atunci a venit pe scenă Putin, în prima sa apariţie publică după mult timp, şi a ţinut un discurs cu puternice accente naţionaliste prin care a justificat, de fapt, agresiunea asupra ţării vecine.

Peste 200.000 de persoane prezente

Potrivit presei locale de la Moscova, deja mulţi spectatori au ajuns miercuri pe stadionul Lujniki.

Este aglomeraţie mare la metrou, oamenii îndreptându-se în număr mare în direcţia stadionului. Din cauza aglomeraţiei, accesul la două staţii de metrou a fost restricţionat, funcţionând doar pentru ieşire. Autorităţile au avertizat că programul mai multor staţii de metrou din zonă va suferi modificări în cursul zilei. De asemenea, sunt modificări şi restricţii şi la transportul în comun de suprafaţă.

La concert au cântat unii dintre cei mai populari artişti din Rusia. Pe stadion a fost instalată deja o scenă spectaculoasă, monitoare şi garduri, iar pe fiecare scaun din tribune a fost aşezat câte un mic steag al Rusiei şi o pătură, pentru că vremea la Moscova este rece. Din loc în loc se văd pancarte pe care scrie „Glorie apărătorilor Patriei-mamă”.

Aproximativ 200.000 de persoane participă la acest eveniment. Pe reţelele sociale au apărut anunţuri pentru a recruta spectatori pentru concert. Studenţii din campusurile universitare au început să primească invitaţii cu câteva săptămâni înainte de concert, dar trebuie să promită că nu se vor răzgândi.

Printre vedetele care urcă pe aceeaşi scenă cu Vladimir Putin se numără Oleg Gazmanov, Nikolai Rastorguev şi grupul Liube, SHAMAN şi Nikolai Baskov. 

Multe dintre ele au fost pe scenă şi în martie 2022. BBC relata atunci că o parte dintre participanţi au fost aduşi cu autocare direct de la locul de muncă, fără să-şi fi dorit să asiste la miting.

Putin, discurs la aproape un an de la declanșarea războiului

Mitingul de miercuri vine după ce Vladimir Putin a ţinut, marţi, în faţa elitei politice şi militare a ţării, un discurs de o oră şi 45 de minute în care a anunţat că războiul din Ucraina va continua, că acest război a fost pornit de Occident, iar Rusia trebuie să se apere.

De asemenea, el a anunţat suspendarea participării Rusiei la tratatul cu SUA New START, singurul care mai este în vigoare şi care reglementează arsenalul nuclear al celor două mari puteri nucleare ale lumii. Tot marţi, preşedintele a invalidat un decret prezidenţial din 2012 care stabilea principiile conducătoare ale politicii externe ale Rusiei, urmând să fie prezentat în următoarele zile „noul concept” de politică externă a Moscovei.

Discursul lui Putin a fost urmat, după câteva ore, de o replică în antiteză de la Varşovia din partea preşedintelui Joe Biden.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62326198
O profesoară de spaniolă a fost înjunghiată mortal de un elev. Adolescentul din Franța a fost arestat

Un elev de liceu a înjunghiat mortal o profesoară de limba spaniolă, într-o școală din Franța.

62326197
Summit NATO în format B9. Joe Biden: „Țările din jurul acestei mese au întărit NATO”

Joe Biden s-a întâlnit miercuri, la Varșovia, cu liderii statelor de pe Flancul Estic al NATO. S-a discutat sprijinul pentru Ucraina, suplimentarea trupelor aliate în Europa Centrală și de Est, dar și ajutorul pentru Republica Moldova.

62325626
Turcia a interzis concedierile în zonele afectate de cutremurele devastatoare

Turcia a lansat, miercuri, o schemă temporară de sprijin salarial și a interzis disponibilizările în zece orașe pentru a proteja oamenii și companiile de impactul financiar al cutremurelor masive care au lovit sudul țării la începutul acestei luni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.