Publicația Der Standard: Austria și-a schimbat poziția privind aderarea României la Schengen datorită intervenției SUA

62269168
StirilePROTV

Publicația austriacă Der Standard susține că Austria și-a schimbat poziția privind aderarea României la Schengen după intervenția Statelor Unite.

Astfel, conform sursei citate, discuțiile recente dintre fostul ambasador al SUA în Austria, Ronald Lauder, și diplomatul american responsabil pentru Europa, James O'Brien, cu politicienii de la Viena au fost decisive pentru ”relaxarea” Austriei în această problemă.

România este un aliat important al SUA în Europa de Est, subliniază jurnaliștii austrieci.

Următorii pași urmează să fie stabiliți luni și marți, în cadrul Forumului Salzburg, o reuniune a miniștrilor de interne din UE care se desfășoară la Brdo, în Slovenia.

Frontiera dintre Bulgaria și România pe Dunăre va continua să fie monitorizată. În plus, România și Bulgaria ar trebui să fie de acord să accepte solicitanții de azil sirieni și afgani care se află în Austria. Totuși, acest punct trebuie încă negociat.

Austria și-a justificat veto-ul la Schengen prin faptul că prea mulți imigranți veneau în Austria. La București, însă, s-a precizat că maxim două procente dintre migranți au trecut prin România, ceilalți au venit prin Serbia și Ungaria.

La București se speră acum că în martie vor fi ridicate controalele pe aeroporturi, iar apoi controalele la frontierele naționale în toamnă - după alegerile din Austria. Acest lucru este și în interesul companiilor austriece, deoarece acestea pierd mulți bani din cauza timpilor de așteptare la frontiere.

Această relaxare promisă de Austria nu înseamnă totuși că România și Bulgaria vor intra oficial în Spațiul Schengen. Mai sunt mulți pași până acolo. În primul rând, ar trebui să aibă loc până la sfârșitul anului un consiliu JAI, convocat de președenția spaniolă, în cadrul căreia decizia ar trebui votată.

În plus, și Olanda ar trebui să își dea acordul pentru Bulgaria, țară care este luată la pachet cu România pentru aderarea la Schengen, dar cred specialiștii, cel mai probabil și Olanda s-a răzgandit având în vedere declarațiile publice ale Austriei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62409498
O tornadă a făcut ravagii în Irlanda. Fenomenul este nemaiîntâlnit în această parte a lumii

Imagini care par a surprinde o tornadă au fost filmate într-o așezare din Irlanda.  

62409497
„Bunica eco”, de 72 de ani, care protejează planeta având 17 grade iarna în casă, are panouri solare și este vegetariană

La Dubai, summitul pentru schimbări climatice se apropie de final. Marți ar trebui să aflăm angajamentele marilor puteri mondiale pentru protejarea planetei și încetinirea încălzirii globale.

62409495
Gemenii câștigătoarei premiului Nobel pentru pace și-au reprezentat mama la decernare. Femeia ispășește 10 ani de închisoare

Gemenii adolescenți ai activistei de origine iraniană care a câștigat Nobelul pentru pace și-au reprezentat mama la ceremonia de la Oslo.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.