Proprietarul unui faimos bar din Veneţia solicită autorităţilor să rezolve problema valurilor provocate de ambarcaţiuni

62415682
Shutterstock

Proprietarul Harry's Bar, un bar din Veneţia frecventat de scriitorul Ernest Hemingway, a depus o plângere în justiţie.

Proprietarul a solicitat autorităţilor municipale să ia mai multe măsuri pentru a împiedica ambarcaţiunile să accelereze pe canale şi să provoace valuri înalte şi dăunătoare, informează Reuters.

Veneţia se confruntă de mult timp cu problema inundaţiilor, precum şi cu ''moto ondoso'', eroziunea produsă de valuri clădirilor. În încercarea de a limita valurile, ambarcaţiunile care navighează pe canale trebuie să respecte limite stricte de viteză cuprinse între 5 şi 20 de kilometri pe oră.

Proprietarul Harry's Bar, Arrigo Cipriani, susţine că limitele de viteză sunt deseori încălcate, iar autorităţile nu iau măsuri pentru respectarea acestora.

''Am depus o plângere către autorităţile care gestionează traficul maritim din Veneţia (...) referitoare la starea malurilor (canalelor) scăldate de valuri, care devin alunecoase şi nesigure'', a declarat el pentru Reuters.

Ambarcaţiunile care circulă cu viteză reprezintă o problemă mai ales pentru Harry's Dolci (Dulciurile lui Harry), o filială a mai faimosului Harry's Bar, care se află pe malul canalului Giudecca şi care se confruntă cu valuri care stropesc clienţii, a adăugat el.

Arrigo Cipriani, în vârstă de 92 de ani, susţine că a sugerat instalarea unor bariere din lemn care să-i ferească clienţii de valuri, dar propunerea sa a fost respinsă de autorităţile municipale responsabile cu conservarea şi cu patrimoniul.

Michele Zuin, un consilier municipal responsabil cu traficul pe apă, a declarat că înţelege plângerile formulate de Cipriani şi de alţi antreprenori şi că municipalitatea depune eforturi pentru a găsi soluţii.

Acesta a precizat pentru Reuters că vor fi sporite controalele referitoare la viteza ambarcaţiunilor.

''Nu o luăm de la zero, dar îmbunătăţim sistemul'', a adăugat Zuin.

Tată lui Cipriani, Giuseppe, a fondat Harry's Bar - aflat în apropierea Canal Grande, lângă piaţa San Marco - în 1931, când a primit înapoi banii pe care îi împrumutase americanului Harry Pickering.

Giuseppe Cipriani a denumit barul şi şi-a botezat primul născut Arrigo (echivalentul în italiană pentru Harry) în cinstea lui Pickering.

Ernest Hemingway a transformat Harry's Bar în cartierul său general atunci când se afla în Veneţia şi l-a menţionat în romanul ''Across the River and Into the Trees'', publicat în 1950.

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Premierul ungar Viktor Orban afirmă că UE se îndreaptă către un „război rece economic” cu China

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat vineri că Uniunea Europeană se îndreaptă către un "război rece economic" cu China.

 

Mutarea Arabiei Saudite care îl doare pe Putin

Economia de război a Rusiei s-ar putea confrunta cu mari probleme, dacă saudiții vor obţine o scădere a prețurilor petrolului.

 

O furtună solară uriașă se îndreaptă spre Pământ după erupția solară. Ar putea declanșa spectacol pe cer

Soarele a lansat o erupție solară masivă de clasa X, putând declanșa aurore spectaculoase în weekend.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.