Prinţul William face apel la încetarea luptelor din Fâşia Gaza „cât mai curând posibil”

62346556
Getty

Prinţul William al Marii Britanii a făcut apel la încetarea luptelor „cât mai curând posibil” în războiul dintre Israel şi Hamas şi la creşterea sprijinului umanitar pentru Fâşia Gaza, informează DPA.

Moştenitorul tronului a făcut o declaraţie înainte de efectuarea unor vizite destinate recunoaşterii suferinţei umane cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu şi de creşterea globală a antisemitismului.

Viitorul rege s-a declarat „profund îngrijorat” de „teribilul cost uman” de după atacul terorist al Hamas şi a subliniat că există o „nevoie disperată” pentru sporirea ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza.

Rămân profund îngrijorat de costul uman teribil al conflictului din Orientul Mijlociu de la atacul terorist al Hamas din 7 octombrie. Prea multe persoane au fost ucise”, a declarat el.

La fel ca mulţi alţii, vreau să văd sfârşitul luptelor cât mai curând posibil”, a subliniat prinţul. „Există o nevoie disperată de o creştere a ajutorului umanitar pentru Gaza. Este esenţial ca ajutorul să ajungă şi ca ostaticii să fie eliberaţi”, a adăugat William.

Uneori, doar atunci când ne confruntăm cu amploarea uriaşă a suferinţei umane conştientizăm importanţa unei păci permanente”, a adăugat el.

Chiar şi în cel mai dificil moment nu trebuie să cedăm în faţa disperării. Continui să mă agăţ de speranţa că un viitor mai luminos poate fi găsit şi refuz să renunţ la această speranţă”, a subliniat prinţul.

William se va întâlni cu lucrători umanitari care ajută la acordarea de sprijin umanitar în regiune, urmând să asculte experienţele celor de la faţa locului, şi, separat, se va alătura unei discuţii la sinagogă cu tineri din diferite comunităţi care militează împotriva urii şi a antisemitismului.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Putin ordonă armatei sale să continue înaintarea către interiorul Ucrainei. Liderul Rusiei exultă după un nou triumf pe front

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a anunțat, marți seară, că trupele sale vor continua înaintarea către interiorul Ucrainei, după ce au cucerit Avdiivka.

Hamas: Veto-ul american este „undă verde” acordată Israelului pentru mai multe „masacre”

Veto-ul american asupra unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care cere o încetare imediată a focului în Gaza este o „undă verde” pentru Israel pentru a comite mai multe „masacre” pe acest teritoriu.

 

Statul non-NATO care înarmează masiv Ucraina. „Vom continua să o susţinem cât timp va fi nevoie”

Suedia va dona Ucrainei un ajutor militar suplimentar în valoare de 7,1 mld. de coroane suedeze (682 milioane de dolari), ce include transfer de echipamente şi noi fonduri pentru achiziţia de armamente, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Stockholm.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.